Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Englezii au realizat ghidul practic "Cum să faci încasări de un miliard de dolari cu un film"

Jurnaliştii britanici specializaţi în cinematografie, inspiraţi de succesul ultimei pelicule "Harry Potter", au redactat, mai în glumă, mai în serios, un ghid practic cu titlul "Cum să faci încasări de un miliard de dolari cu un film", ale cărui sfaturi sunt, teoretic, numai bune de urmat.

Avatar / FOTO: wordpress.com
Avatar / FOTO: wordpress.com

Ghidul se bazează pe punctele comune dintre cele nouă filme care au reuşit în istorie să depăşească pragul de un miliard de dolari încasări. Peliculele în cauză sunt "Avatar", "Titanic", "Lord of the Rings: The Return of the King", "Pirates of the Caribbean: Dead Man's Chest", "Toy Story 3", "Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides", "Alice In Wonderland", "The Dark Knight" şi, ultimul intrat pe listă, chiar de curând, "Harry Potter And The Deathly Hallows Part 2".

Recomandările încep, cum era firesc, cu genul filmului. Se recomandă, astfel, alegerea unui subiect de tip fantezie sau science fiction, aceasta fiind "reţeta" probată de toate cele nouă filme, cu excepţia lui "Titanic".

Englezii recomandă apoi angajarea unei regizor foarte inteligent, coerent şi sigur pe acţiunile sale. Pentru a-şi face treaba cum trebuie, un astfel de cinefil se înconjoară, invariabil, de cei mai buni directori de imagine, cameramani, sunetişti şi editori, ceea ce nu face decât să garanteze calitatea.

Principala condiţie - inclusă, de altfel, şi în ghidul publicat de Empire - este aceea că, pentru a face bani, e obligatoriu să cheltuieşti bani. Cel mai mic buget dintre cele nouă filme cu box-office de peste un miliard a fost de 94 de milioane de dolari, în cazul lui "Lord of the Rings: The Return of the King". Restul peliculelor au costat minimum 180 de milioane de dolari, ceea ce, indiferent de calcule şi de aşteptări, reprezintă o investiţie importantă.

Şi, chiar dacă se dispune de un buget considerabil, e important ca acesta să nu fie risipit plătindu-se onorarii mari starurilor. Realizatorii ghidului au remarcat că esenţiale nu au fost atât numele, cât asocierile dintre ele în distribuţie. Altfel spus, a fost important "întregul", şi nu un singur megastar care să fie plătit cu peste 20 de milioane de dolari. Fireşte, mai spun jurnaliştii britanici, e important să ai nume cunoscute în distribuţie, pentru că ele fac diferenţa între încasările de 50 de milioane, 500 de milioane şi un miliard.

Nu îl ultimul rând, ghidul "Cum să faci încasări de un miliard de dolari cu un film" recomandă realizarea peliculei în format 3D. Acesta se potriveşte de minune genului fantezie sau science fiction şi măreşte preţul biletului de intrare. Soluţia 3D s-a verificat cu succes la cinci dintre cele nouă filme. Mai precis, la toate cele cinci realizate în acest format.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro