Cercetătorii americani au testat cu succes un sistem experimental, care transmite energie, fără a se folosi de fire. Cu ajutorul acestuia, un bec de 60W a fost aprins, de la o distanţă de doi metri, conform BBC.

WiTricity, cum a fost denumit, se bazează pe principii fizice simple şi ar putea fi dezvoltat în următorii ani, pentru a fi folosit - de exemplu - în alimentarea laptopurilor.

Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au alcătuit un ansamblu asemănător în 2006, însă acum este pentru prima dată când a avut loc o demonstraţie publică. "Am avut încredere în teoria noastră, iar experimentul a reprezentat testul ultim", a spus un membru al echipei, asistentul Marin Soljacic. "Aşa că am mers mai departe şi am dezvoltat echipamentul, astfel încât teoria să fie similară cu practica", a explicat acesta.

Ansambul constă în două cârlige de cupru cu diametrul de 60 cm, un transmiţător ataşat la o sursă de energie şi un receptor plasat la doi metri distanţă, ataşat la bec. Deşi între cele două nu există o conexiune fizică, becul a fost aprins, chiar şi în cazurile în care între transmiţător şi receptor au fost interpuse diferite elemente, precum bucăţi de lemn sau electronice.