Enceladus, luna lui Saturn, ar putea găzdui viaţă în oceanele de gheaţă
Enceladus este unul dintre puţinele corpuri din sistemul solar pe care se regăsesc ioni negativi de apă.
Luna îngheţată a lui Saturn, Enceladus, ascunde o mare cantitate de apă sub suprafaţa sa, a confirmat o nouă cercetare. Şi mai mult, luna ar putea avea condiţiile necesare vieţii.
Experţii au analizat datele primite de la sonda spaţială Cassini, care a arătat că pe Enceladus există ioni de apă încărcaţi negativ - dovada apei lichide.
Spectometrul cu plasmă de pe Cassini, folosit să adune aceste informaţii, a găsit şi alte tipuri de ioni încărcaţi negativ, precum hidrocarburile.
"Nu suntem surprinşi că există apă acolo, aceşti ioni sunt dovezi în plus ale faptului că există apă sub suprafaţa lunii şi că, acolo unde există apă, carbon şi energie, există şi viaţă", a declarat liderul studiului, Andrew Coates, de la University College, Londra.
Enceladus este unul dintre puţinele corpuri din sistemul solar, ce includ Pământul, Titanul şi cometele, unde există ioni încărcaţi negativ.
Pe Terra, ionii de apă încărcaţi negativi se regăsesc acolo unde apa lichidă este în mişcare, precum lângă cascade sau lângă valurile mărilor.
Spectometrul cu plasmă de pe sonda Cassini, realizat iniţial pentru a lua informaţii despre mediul magnetic despre Saturn, măsoară densitatea, velocitatea şi temperatura ionilor şi electronilor cu care intră în contact. Dar de când a fost descoperită "fântâna" de apă de pe Enceladus, Cassini ia mostre din această apă şi o analizează.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?
Nepoata vicelui CJ Valcea retinuta pentru...








Feedback

