Emil Constantinescu: Băsescu va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, în gunoiul istoriei
Realitatea TV
"Iliescu a fost atât de puternic în opoziţie, încât Constantinescu nici nu şi-a dat seama cine l-a înfrânt. Iliescu conducea, iar Constantinescu şi-a dat seama abia la sfârşit", a declarat preşedintele, la B1 TV. Ion Iliescu a ţinut să precizeze că nu e prezent "în tot şi în toate": "E aberantă o asemenea idee şi vădeşte mentalitatea lui care confundă statutul cu poziţia dominantă a unei persoane".
Reacţia lui Emil Constantinescu a fost dură: "În tupeul său nemărginit, Traian Băsescu îşi permite să dea sentinţe asupra unor perioade istorice şi să comenteze pe şefii de stat care l-au precedat. Nu am nicio îndoială că preşedintele Băsescu va sfârşi, mai devreme sau mai târziu, în gunoiul istoriei".
Preşedintele a lansat şi un atac voalat la adresa celorlalţi doi preşedinţi ai PSD: Adrian Năstase şi Mircea Geoană. Întrebat dacă îi este dor de Adrian Năstase, Băsescu a recunoscut că "oricui i-e dor de Adrian Năstase". Totuşi a subliniat că nu îi este dor şi "de sistemul pe care l-a implement. Sistemul a fost preluat cu aroganţă de un alt arogant".
Traian Băsescu a avut cuvinte de laudă pentru un singur social-democrat. Este vorba despre preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu. Despre acesta şeful statului spune că a refuzat să ia măsurile pe care le sperau PNL şi PSD în perioada cât a fost preşedinte interimar al României.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

