Emil Boc: Vârsta de pensionare a femeilor cu doi sau mai mulţi copii ar putea scădea
Premierul Emil Boc a discutat vineri cu confederaţiile sindicale, la Ministerul Muncii, despre propunerile de modificare a legii unitare de salarizare din sistemul bugetar şi a legii pensiilor, precum şi despre majorarea salariului minim pe economie la 705 lei.
Pensiile nu vor scădea sub nivelul de 40% din salariul mediu pe economie, iar femeile care cresc cel puţin doi copii vor putea ieşi la pensie la 63 de ani, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, după întâlnirea cu liderii sindicali.
"În proiectul de lege se are în vedere, ca în 2030, să se ajungă la aceeaşi vârstă de pensionare între femei şi bărbaţi, 65 de ani. Putem discuta în cazul femeilor să se reducă vârsta de pensionare pentru cele care au copii, cu un an pentru femeile care au doi copii, cu doi ani pentru femeile care au mai mult de doi copii, având nivelul anului 2030", a declarat premierul Emil Boc.
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan a completat că dreptul de reducere a vârstei de pensionare pentru femeile care au născut cel puţin doi copii se va acorda doar mamelor care îngrijesc copiii cel puţin până la împlinirea vârstei de 10 ani.
În acest moment, punctul de pensie nu poate creşte la 45% din salariul mediu brut întrucât ar necesita un efort suplimentar de la buget de 3 miliarde euro, a mai spus premierul.
"Valoarea punctului de pensie va fi calculată astfel încât să asigure menţinerea valorii punctului de pensie la cel puţin 40% din salariu mediu brut pe economie. Asta înseamnă că acest minim este asigurat, iar în funcţie de mersul economiei, această valoare poate creşte peste 40%", potrivit premierului.
În privinţa creşterii salariului minim, discuţiile vor continua şi în următoarea lună.
"Am discutat despre creşterea de la 600 de lei, la 705. Această discuţie poate avea loc în continuare şi am stabilit un termen de o lună de zile pentru a face următoarele evaluări. În primul rând de a discuta cu patronatele, în al doilea de a vedea implicaţiile unei asemenea majorări a salariului minim pentru companiile naţionale de stat", a declarat Boc.
Premierul Emil Boc a anunţat că sâmbătă, la ora 12:00, vor fi reluate discuţiile, despre aplicarea unitară a legii salarizării.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie
Reporterii Realităţii: Lacrimi din România...
S-a întâlnit Eisenhower cu extraterestrii?








Feedback

