Emil Boc are experienţa moţiunilor de cenzură/FOTO: NewsIN

Emil Boc crede că este premier pentru "a face ce trebuie" pentru ţară, motiv pentru care nu se sperie de posibila moţiune de cenzură pe care ar putea-o depune PSD.

"Trebuie să fac ceea ce trebuie pentru ţară şi nu pentru propria imagine", a spus Boc care, la remarca lui Dan Diaconescu că PSD ar putea depune moţiune de cenzură pe această lege, a replicat: "S-au găsit pe cine să sperie! Am căzut odată cu guvernul când am vrut să elimin privilegiile, inclusiv pensiile parlamentarilor. Am căzut! Ce să mă mai sperie? O moţiune de cenzură?Cu atât mai bine!"

Mircea Geoană, liderul PSD, a declarat miercuri că dezaprobă proiectul Legii Pensiilor adoptată de Guvern. Geoană a explicat că social-democraţii nu pot accepta decuplarea punctului de pensie de salariul mediu brut pe economie, precum şi extinderea şi uniformizarea vârstei de pensionare.

La jumătatea lunii octombrie 2009, o moţiune de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a fost adoptată, astfel că, potrivit Constituţiei, Guvernul Boc a fost demis, fiind prima dată în perioada postrevoluţionară când o astfel de moţiune trece în Parlament.