Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Emil Boc, huiduit copios în Parlament: De ce plângeţi după pensiile de lux?

Premierul a fost fluierat copios de parlamentarii Opoziţiei. În timpul discursului în care trebuia să exprime poziţia Guvernul faţă de moţiune de cenzură, Boc i-a acuzat pe parlamentarii Opoziţiei că ţin cu dinţii de pensiile speciale.

Boc nu este bucuros
Boc nu este bucuros / FOTO: Grup RC

Premierul Emil Boc i-a întrebat pe parlamentari, în discursul de la moţiunea de cenzură, de ce plâng după pensiile lor de lux şi i-a acuzat că ţin "cu dinţii" de privilegiile pe care le au, afirmaţii fiind primite cu huiduieli.

"De ce plângeţi după pensiile dvs. domnilor parlamentari din Opoziţie? Plângeţi  pe umeri pensionarilor obişnuiţi, iar acum vă agăţaţi cu toate puterile de pensiile dvs. de lux", a declarat premierul. "Atitudinea dvs.  spune totul despre dvs. şi despre modul prin care vă apăraţi până în ultima clipă cu dinţii privilegiile", a continuat el, referindu-se la intenţia opoziţiei de a ataca la CCR legea care prevede recalcularea pensiilor de lux.

"E important ca cetăţenii României să ştie că acest guvern a tăiat pensiile de lux. Iar atitudinea dumneavoastră, dragi colegi ai Opoziţiei, spune totul despre cum vă apăraţi privilegiile", a spus Boc în timp ce era huiduit. Discursul său a fost întrerupt de sală şi a fost nevoie de intervenţia preşedintelui Senatului pentru a face linişte.

Fără aceste măsuri, alternativa este incapacitatea de plată a ţării”, a subliniat Boc, după care a trecut la a acuza greaua moştenire a guvernării Tăriceanu.  "Guvernanţii din 2008 ne-au lăsat şi fără bani şi datori", a adăugat acesta.

"România consumă mai mult decât produce", a spus vehement premierul. "PSD a şantajat PNL în 2008, iar PNL ca să rămână la putere, a făcut pomeni. Acum vin şi ne dau lecţii de morală", a continuat acesta.

"În 2009 tot dumneavoastră aţi fost cei care aţi căzut un guvern. Nu se mai poate cu privilegiile în România. Înainte de a tăia pensiile oamenilor obişnuiţi am tăiat pensiile de lux. Am ales să nu majorăm taxele în România. Am ales răul cel mai mic. E foarte uşor să te împrumuţi. E foarte uşor să vinzi BCR-ul ca să dai apoi pomeni electorale. Dar este şansa noastră să reuşim.  Ceilalţi v-au oferit ani în şir avantaje materiale otrăvite", a tunat Boc.

"Nu ştiţi pentru ce lege introduceţi moţiunea. Habar nu aveţi pe ce lume trăiţi!", a acuzat premierul, susţinând că PSD a amestecat cele două legi pe care a introdus moţiunea. "Aceasta moţiune este un plagiat dintr-un articol al doamnei Ioana Ene, paragrafe luate cu copy paste. Aceşti oameni vor să conducă ţara", a continuat premierul.  Nu s-a oprit aici. A acuzat PSD de ipocrizie, atacând pe Victor Ponta. "Tot textul este plin de injurii. Nu aveţi nicio soluţie!"

"Ştiu că pentru dumneavoastră din Opoziţie ar fi simplu să ajungem în incapacitate de plată. Ştiu că asta vă doriţi. Deschideţi ochii la ceea ce se întâmplă în lume, în Europa. Această moţiune de cenzură trebuie respinsă, pentru a merge spre liman", a spus pe final, Boc.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro