Emil Boc românul care a pus piatra de temelie ca să aducă China Town la el acasă / FOTO: REALITATEA TV

"Vreau să vă mulţumesc pentru invitaţia la acest eveniment extraordinar. (...) Vă doresc succes şi sunt convins că alături de alte milioane de români voi fi unul dintre aceia care voi fi prezent în China Town de aici înainte, iar românii vor vedea China Town nu numai la televizor, ci vor avea ocazia să-l vadă aici, acasă, în România", le-a transmis premierul român investitorilor.

Boc a fost întâmpinat de dragoni coloraţi, manipulaţi de români care năduşeau în burţile de hârtie ale animalelor mitologice. Dansatori în costume tradiţionale chinezeşti înconjurau alaiul chinezo-turco-român, în ritmul tobelor.

Ploaia torenţială s-a abţinut la discursul preşedintelui Camerei bilaterale China-România, Ioan Alexandru - un chinez care, de câţiva ani, are cetăţenie română şi nume de sfinţi din calendarul ortodox - dar a răbufnit la jumătatea discursului premierului român. "Se spune la noi, în România, că dacă vine ploaia atunci când se deschide un obiectiv înseamnă că va fi un mare succes", i-a consolat el pe organizatori cu o credinţă autohtonă necunoscută românilor prezenţi la eveniment, dar apreciată de chinezi cu aplauze.

"Ne leagă o frumoasă relaţie de colaborare între România şi China". Traducere în chineză, urmată de aplauze. "România a fost una din primele ţări care a recunoscut China în 1949", aminteşte şeful Executivului. Picăturile se înteţesc şi trimit auditoriul la adăpostul corturilor.