Preşedintele PD-L, Emil Boc, a expicat că preşedintele Traian Băsescu a trimis acum scrisoarea prin care îi cere premierului să facă toate demersurile de eliminare a taxei de primă înmatriculare, pentru că domnul Tăriceanu "sfidează pe toată lumea".
"Preşedintele în calitate de garant al aplicării Tratatului de Aderare îi cere premierului respectarea legalităţii europene. Preşedintele nu îi cere altceva decât să respecte Tratatul de Aderare al României la Uniunea Europeană", a declarat Emil Boc, preşedinte PD-L.
"Până acum s-a făcut tot ce s-a putut pentru eliminarea acestei taxe. Am depus moţiune simplă în Parlament, instanţele româneşti au anulat-o, instanţele europene au anulat-o. De aici încolo premierul trebuie să îşi dea seamna că doar abuzul este singurul său aliat", a spus Emil Boc în legătură cu menţinerea taxei de primă înmatriculare.
Boc a spus că nu ştie ce va face preşedintele în viitor, însă a anunţat că partidul său va face demersurile pentru a iniţia o moţiune de cenzură, deoarece Guvernul nu respectă decizia Parlamentului. "Avem moţiune de cenzură pregătită, mai avem nevoie de 18 semnături".





Emil Boc: Preşedintele cere respectarea Tratatului de Aderare
Marti, 11 Martie 2008 13:02
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Preşedintele a răspuns la petiţia împotriva taxei auto
Marti, 11 Martie 2008 07:23 - Traian Băsescu îi cere premierului să elimine taxa de primă înmatriculare
Marti, 11 Martie 2008 12:02 - Ioan Ghişe: Abordarea preşedintelui este o demagogie de campanie electorală
Marti, 11 Martie 2008 12:27 - Tăriceanu, deranjat de scrisorile preşedintelui
Marti, 11 Martie 2008 12:41 - Attila Korodi: Orice guvern va trebui să aibă un instrument prin care să limiteze accesul vehiculelor poluante pe piaţa auto
Marti, 11 Martie 2008 13:28 - CE a agreat noua formulă a taxei auto pentru maşinile non-euro şi euro 1 şi cere modificări la euro 3
Marti, 11 Martie 2008 17:08 - Băsescu a evitat să comenteze despre taxa auto la Bruxelles
Vineri, 14 Martie 2008 16:10
Comentariile cititorilor
1. TELY
Marti, 11 Martie 2008 18:05
| Raspunde la comentariu
2. ION
Marti, 11 Martie 2008 19:53
3. Groza Mircea
Marti, 11 Martie 2008 21:30


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Mâine, liderii PSD decid la şedinţa Biroului Permanent soarta filialelor dizolvate
Astazi, ora 10:51Săptămână de foc pentru PSD! A început numărătoarea inversă până la Consiliul Naţional de vineri, când social-democraţii trebuie să valideze decizia dizolvării celor opt organizaţii codaşe la alegerile locale.
Radu Berceanu, reconfirmat ca preşedinte al PD-L Dolj, după ce îşi anunţase demisia
Sambata, 05 Iulie 2008 12:43Delegaţii la Consiliul de Coordonare al PD-L Dolj au votat, în majoritate, pentru ca Radu Berceanu să fie preşedintele filialei, la doar o oră după ce acesta îşi anunţase demisia.
Mircea Geoană atacă femeile democrat-liberale: model cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi creier mic
Astazi, ora 01:45"Femei cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi cu creierul mic care ţin prima pagină a tabloidelor", aşa a descris Mircea Geoană femeile din celelalte partide politice, făcând referire la cele "în portocaliu sau în galben". Cât...
UDMR şi Partidul Civic Maghiar fac eforturi pentru reconciliere
Astazi, ora 01:59Cele două formaţiuni politice maghiare din România, UDMR şi Partidul Civic Maghiar, fac eforturi pentru reconciliere. Mediatorul este episcopul Tokes Laszlo, care s-a întâlnit vineri cu liderul Partidului Civic Maghiar, iar...
Cele mai CITITE din Politică
- Elena Udrea: Sorin Oprescu nu are şanse să ajungă preşedintele României (1892)
- Mircea Geoană atacă femeile democrat-liberale: model cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi creier mic (1540)
- Unii deputaţi au vorbit o singură dată în plen în patru ani (1238)
- Radu Mazăre a depus jurământul de primar, îmbrăcat într-un costum militar (1081)
- Radu Berceanu a declarat că PD-L nu exclude nicio alianţă pentru parlamentare (1031)
Cele mai VOTATE din Politică
- Mâine, liderii PSD decid la şedinţa Biroului Permanent soarta filialelor dizolvate (3,92/5)
- Mircea Geoană atacă femeile democrat-liberale: model cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi creier mic (3,76/5)
- UDMR şi Partidul Civic Maghiar fac eforturi pentru reconciliere (3,72/5)
- Radu Berceanu, reconfirmat ca preşedinte al PD-L Dolj, după ce îşi anunţase demisia (3,72/5)
- Vadim Tudor s-a luat la ceartă cu Gheorghe Funar pentru o lege trăznită - introducerea Bibliei versificate în şcoli (3,72/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Elena Udrea: Sorin Oprescu nu are şanse să ajungă preşedintele României (57)
- Mircea Geoană atacă femeile democrat-liberale: model cu decolteuri mari, cu fuste scurte şi creier mic (37)
- Unii deputaţi au vorbit o singură dată în plen în patru ani (16)
- Tăriceanu anunţă demararea competiţiei interne pentru selectarea candidaţilor PNL pentru colegiile uninominale (13)
- Radu Mazăre a depus jurământul de primar, îmbrăcat într-un costum militar (11)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Acces doar cu buletinul la nunta lui Cristi Chivu şi a Adelinei Elisei
Astazi, ora 09:02Astăzi are loc nunta anului în fotbalul românesc, între Cristi Chivu şi Adelina Elisei. La Palatul Ştirbei se fac ultimele pregătiri pentru petrecerea la care vor veni multe nume importante din fotbalul european. Invitaţii vor...
- Iulian Iancu, PSD: Energia termică s-a scumpit cu 12,5% de la 1 iulie
- Şarpe mort, într-un cartier de lux din Bucureşti
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE
- Mircea Geoană: PD-L e ca o broscuţă cu gură mare
- Şoferii începători, pericol în trafic - Cunoşti cazuri de acest gen?
- Patru case din comuna Colibaşi, mistuite de flăcări
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EURO 2008: Catalanii s-au declarat mulţumiţi de victoria Spaniei la turneul final
Astazi, ora 13:51Mai mult de 80% din locuitorii provinciei Catalunia, una dintre cele mai autonome provincii din Spania, s-au declarat "satisfăcuţi" de victoria Spaniei la Campionatul European, potrivit unui sondaj publicat astăzi în cotidianul...
- Andres Mendoza acuză Federaţia peruană de rasism
- Şarpe mort, într-un cartier de lux din Bucureşti
- Iulian Iancu, PSD: Energia termică s-a scumpit cu 12,5% de la 1 iulie
- Florentin Petre şi Andrei Mărgăritescu au semnat pe 3 ani cu Terek Groznîi
- Cel puţin 7 oameni au murit după ce o clădire s-a prăbuşit în Pakistan
- Mircea Rednic îl vrea pe fundaşul muntenegrean Nikola Vujadinovici
Trimite-ne mesaje
![]() |
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 07.07 | 08.07 |
| Timişoara | 34 °C | 35 °C |
| Arad | 33 °C | 28 °C |
| Bacău | 31 °C | 31 °C |
| Braşov | 29 °C | 27 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 34 °C |
| Constanţa | 28 °C | 32 °C |
| Europa | 07.07 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 27 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 15 °C | |
| Paris | 19 °C | |
| Roma | 32 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,6139 RON |
| 1 USD | 2,3021 RON |
| 1 GBP | 4,5633 RON |
| 1 CHF | 2,2442 RON |
| 100 HUF | 1,5457 RON |
| 100 JPY | 2,156 RON |
| 1 BGN | 1,8477 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









