Emil Boc a anunţat că PD a reuşit să strângă semnăturile pentru moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu. El a precizat că moţiunea este sprijinită de 119 parlamentari, cei care au semnat în plus fiind trei parlamentari de la Grupul Miniorităţilor Naţionale, unul de la PSD şi un altul de la PC.
Liderul PD a prezentat motivaţiile moţiunii de cenzură. În primul rând, premierul Tăriceanu nu mai are credibilitate, spune acesta. "A susţinut demiterea preşedintelui, dar poporul a infirmat în proporţie de 75%. Acum, Tăriceanu trebuie să-şi asume cu eleganţă costul politic al referendumului", consideră Boc.
În al doilea rând, Boc susţine că moţiunea de cenzură va clarifica relaţiile putere - opoziţie, în condiţiile în care, în acest moment, Guvernul este minoritar, cu o susţinere de 20%, iar opoziţia este majoritară, cu 80%. El speră că vor fi scoase la iveală "jocurile ascunse ale marilor perdanţi, PSD şi PNL". "Moţiunea de cenzură are rolul de a clarifica cine este la putere şi cine este în opoziţie", a completat Emil Boc.
În plus, Guvernul Tăriceanu II este cel mai slab guvern de după 1989, lucru care se vede în toate domeniile, de la justiţie până la agricultură, este de părere şeful PD. "În justiţie, ne confruntăm cu clauza de salvgardare, în sănătate există criza de medicamente, banii fiind gestionaţi prost, iar în agricultură ministrul nu poate face faţă secetei", explică el.
"Soluţia pentru stabilitatea României o reprezintă alegerile anticipate", declară Boc, punând pe seama PSD-ului şi a poziţiei incerte a acestuia, în frunte cu "duplicitarul" Victor Ponta, criza din justiţie, înlăturarea Monicăi Macovei, dar şi celelalte probleme cu care se confruntă România.
De asemenea, Emil Boc a declarat că "se fac enorm de multe presiuni asupra semnatarilor moţiunii din partea PNL, dar şi a PSD, pentru a-şi retrage susţinerea".
Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, a declarat că moţiunea a fost depusă şi că săptămâna viitoare va fi dezbătută şi supusă votului.
Emil Boc: Moţiunea de cenzură are rolul de a clarifica cine este la putere şi cine este în opoziţie
Luni, 04 Iunie 2007 11:57
| Vot: |
0
|
| Video (2) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea.net
Pe aceeasi tema
- Moţiunea de cenzură a PD are puţine şanse de izbândă
Sambata, 02 Iunie 2007 14:23 - PC acuză presiuni pentru semnarea moţiunii de cenzură
Duminica, 03 Iunie 2007 18:17 - Moţiunea de cenzură, dezbătută în presă
Luni, 04 Iunie 2007 07:35 - PSD poate introduce propria moţiune de cenzură
Marti, 05 Iunie 2007 06:04 - Fenechiu: Semnături pentru moţiune, strânse sub presiune
Marti, 05 Iunie 2007 06:04 - Doi parlamentari şi-au schimbat opţiunile politice
Marti, 05 Iunie 2007 13:17 - Băsescu reînvie Alianţa DA fără Tăriceanu
Marti, 05 Iunie 2007 15:32 - Interviu cu Tăriceanu - "PSD trebuie să rezolve problema: îi face jocul lui Băsescu sau nu"
Miercuri, 06 Iunie 2007 02:33 - Moţiunea de cenzură, citită după ce a fost la un pas de a fi amânată
Joi, 07 Iunie 2007 07:00 - PSD nu a venit la întâlnirea cu PNL
Joi, 07 Iunie 2007 07:02
Comentariile cititorilor
17. silviu din Transilvania
Marti, 05 Iunie 2007 15:21
| Raspunde la comentariu
16. Victor
Marti, 05 Iunie 2007 10:19
15. Inteligenta poporului roman e sclipitoare
Marti, 05 Iunie 2007 08:43


14. te-am votat te votez si te voi vota
Marti, 05 Iunie 2007 08:39
13. Anonim
Marti, 05 Iunie 2007 02:14
12. eu
Marti, 05 Iunie 2007 00:19
11. GABY
Luni, 04 Iunie 2007 20:56
10. nu vrem dictatura de partid prezidential.
Luni, 04 Iunie 2007 20:14
9. Victor
Luni, 04 Iunie 2007 20:10
8. ADRIAN
Luni, 04 Iunie 2007 15:53
7. PRIVITI-L PE MICUTIL PAPAGAL!
Luni, 04 Iunie 2007 14:15
6. Manuela
Luni, 04 Iunie 2007 14:08
5. L.Podhorodetchi
Luni, 04 Iunie 2007 13:19
4. Simona Cernea
Luni, 04 Iunie 2007 13:05
3. Ana-Maria T.
Luni, 04 Iunie 2007 12:50
2. Nautilus do Cata
Luni, 04 Iunie 2007 12:15
1. Anonim
Luni, 04 Iunie 2007 12:04
|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
Luni, 06 Octombrie 2008 22:01Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat în cadrul emisiunii "Realitatea zilei" că principalul vinovat pentru deprecierea leului şi pentru valul de scumpiri care va urma este premierul României Călin...
Legea ce interzice nunţile în faţa blocurilor sau în corturi a fost adoptată pe articole de deputaţi
Luni, 06 Octombrie 2008 19:35Iniţiativa legislativă ce interzice organizarea de petreceri sau nunţi în corturi sau în apropierea imobilelor de locuit a fost adoptată astăzi pe articole de deputaţi, urmând a fi supusă votului final mâine.
Traian Băsescu acuză CSM că vrea să blocheze activitatea ANI
Luni, 06 Octombrie 2008 18:05Preşedintele Băsescu constată că CSM este interesat mai degrabă de modul în care să blocheze activitatea ANI în controlul averilor magistraţilor decât să pună în aplicare recomandările Comisiei Europene, se arată într-un...
Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
Luni, 06 Octombrie 2008 16:06Cătălin Zmărăndescu, bodyguardul personal al lui Gigi Becali, Helmut Duckadam, fostul portar al Stelei, precum şi fotbalistul Laurenţiu Reghecampf se află printre candidaţii PNG-CD la alegerile parlamentare.
Cele mai CITITE din Politică
- Parlamentarii şi-au majorat pensiile în urmă cu două săptămâni. Cum comentaţi? (5153)
- Traian Băsescu către românii din Spania: Peste trei ani va fi mai avantajos să munciţi în România decât aici (2967)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (2691)
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO (2551)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (2194)
Cele mai VOTATE din Politică
- Cristian Adomniţei nu a putut explica presei de ce a votat o lege pe care o contestă (3,84/5)
- Marian Sârbu: PSD critică iniţiativa PD-L de a desfiinţa contractul colectiv de muncă (3,84/5)
- Tăriceanu: Educaţia a primit şi va primi 6% din PIB, iar Cercetarea va primi 3% din PIB (3,72/5)
- Băsescu: După alegeri se va face curăţenie în rândul consulilor români (3,56/5)
- Guvernul vrea să cheltuiască circa 1,3 milioane de euro pe cadouri (3,52/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Parlamentarii şi-au majorat pensiile în urmă cu două săptămâni. Cum comentaţi? (351)
- Traian Băsescu către românii din Spania: Peste trei ani va fi mai avantajos să munciţi în România decât aici (215)
- Tăriceanu: Dacă mărim salariile cu 50%, vom ajunge să cumpărăm o pâine cu 1.000 de lei noi (88)
- Băsescu: După alegeri se va face curăţenie în rândul consulilor români (79)
- Cristian Adomniţei a folosit un elicopter MIRA pentru a ajunge la cununia sa civilă (55)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
ŞOCANT: Mai mulţi câini înfometaţi au rupt în bucăţi zece oi VEZI VIDEO
Astazi, ora 02:25Situaţie fără precedent într-o localitate din Maramureş. Mai multe haite de câini sălbăticiţi atacă tot ce le iese în cale de câteva luni bune. Azi dimineaţă însă, haita de câini a atacat o turmă de oi din Satu Nou de...
- Gheorghe Flutur: Deprecierea leului va continua, principalul vinovat este Tăriceanu. Cum comentaţi?
- Hidrologii au emis cod portocaliu pe râul Prut, în judeţul Botoşani
- Cătălin Zmărăndescu, garda de corp a lui Gigi Becali, candidează pentru funcţia de deputat
- Anchetă la Serviciul de Ambulanţă Vaslui după ce o femeie a murit în salvarea care nu avea personal medical. Cum comentaţi?
- Gigi Becali către presă: Pentru că PNG este un partid serios, nu vreau să se dea în presă "ce voce frumoasă este Becali". VEZI VIDEO
- BNR a stabilit un curs de 3,94 lei pentru un euro
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Liviu Antonesei: O politrucime iresponsabilă
- Mititelu: "Ca pe vremuri, când se umpleau portbagajele cu lubeniţe şi cu roşii"
- FIFA dă un semnal periculos pentru adversarii lui Sandu
- EXCLUSIV EVZ: Am fost în vestiarul zeilor de la Chelsea!
- "Iubesc să joc în faţa unui public numeros"
- "Pot să aduc şi să dau afară pe cine vreau, Copos e de acord şi semnează!"
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

| mai multe
| Romania | 07.10 | 08.10 |
| Timişoara | 21 °C | 21 °C |
| Arad | 21 °C | 18 °C |
| Bacău | 14 °C | 16 °C |
| Braşov | 15 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 18 °C | 19 °C |
| Constanţa | 19 °C | 17 °C |
| Europa | 07.10 | |
| Atena | 24 °C | |
| Berlin | 14 °C | |
| Helsinki | 12 °C | |
| Londra | 16 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 7 °C | |
| Paris | 20 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,941 RON |
| 1 USD | 2,9054 RON |
| 1 GBP | 5,1076 RON |
| 1 CHF | 2,5409 RON |
| 100 HUF | 1,5846 RON |
| 100 JPY | 2,8093 RON |
| 1 BGN | 2,015 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia












