Elveţia a primit informaţii din străinătate despre un atentat pregătit în timpul EURO 2008
Elveţia a primit din străinătate informaţii despre pregătirea unui atentat împotriva EURO 2008, care ar fi trebuit sa fie comis cu materiale livrate în Italia înainte de partida dintre Romania şi Olanda, a declarat ministrul elveţian al apărării Samuel Schmid, citat de portalul de ştiri swissinfo.
Într-un interviu publicat duminică de NZZ am Sonntag, ministrul a dat asigurări că ameninţarea nu s-a concretizat în cele din urmă, dar că poliţia şi serviciile secrete au adoptat măsurile necesare.
Informaţiile în legătură cu proiectul de atentat, primite de Guvernul
elveţian din străinătate, au fost furnizate în timpul Campionatului
European de Fotbal. Potrivit unor surse sub acoperirea anonimatului,
citate de săptămânalul elveţian, ar fi fost vorba de interceptarea unei
convorbiri telefonice între persoane de naţionalitate pakistaneză, care
au făcut referire la livrarea unor materiale neprecizate în Italia.
Acest lucru ar fi urmat să se întâmple înainte de partida dintre Olanda
şi România, din 17 iunie, de la Berna.
Schmid a declarat şi că a trecut prin momente tensionate în timpul EURO
2008, dar nu a fost nevoie să intervină direct. "Poliţia noastră este
competentă şi face faţă acestor situaţii", a explicat el.
Declaraţiile ministrului elveţian intervin după ce, în urmă cu o
săptămână, postul american de televiziune ABC anunţase citând oficiali
din serviciile de securitate americane şi europene, că existau
informaţii ce indicau un posibil atac terorist în Austria sau Elveţia
în timpul meciurilor de la Campionatul European de fotbal.
Patru surse diferite din servicii de informaţii, de securitate şi de
aplicare a legii de la patru agenţii diferite au declarat pentru postul
american de televiziune că exista o îngrijorare "semnificativă" cu
privire la faptul că al-Qaida ar putea inspira un atac la EURO 2008,
posibil unul comis de terorişti algerieni.
Până la cinci milioane de fani urmau să urmărească meciurile până la
finala din 29 iunie, dintre care aproape un milion vor veni pe
stadioane, iar restul în locurile publice special amenajate. Competiţia
europeană se desfăşoară în condiţii sporite de securitate, implicând
agenţi ai forţelor de ordine şi ai serviciilor de informaţii din
numeroase ţări, preciza ABC News.
Serviciile de informaţii au suspectat şi în trecut că atât Cupa
Europeană, cât şi Cupa Mondială sunt evenimente luate drept ţintă
pentru atacuri teroriste sau cel puţin au existat planuri preliminare
pentru un astfel de atac.
În timpul campionatului de fotbal Euro 2004 din Portugalia, au fost
arestaţi şi expulzaţi trei membri ai grupului olandez Hofstad,
suspectaţi de complot în vederea asasinării premierului Portugaliei,
dar nu a fost adusă nicio dovadă în sprijinul acestei acuzaţii şi nici
nu au fost formulate inculpări în legătură cu acest caz.
În Germania, doi bărbaţi care au fost arestaţi în iulie 2006 pentru că
au amplasat bombe în trenuri - care din fericire nu au explodat - au
avut în vedere iniţial să ia drept ţintă Campionatul Mondial din 2006,
potrivit serviciilor de securitate germane, însă suspecţii au renunţat
la acest plan şi s-au concentrat asupra atacului din trenuri. Ambii au
fost condamnaţi.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 






Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

