Într-o emisiune de radio, Elton John a declarat că poate să consilieze prieteni dependenţi de droguri doar atunci când aceştia se simt pregătiţi. "În ultimele 18 luni l-am ajutat pe Eminem şi se descurcă extraordinar. Când te laşi de droguri eşti tentat să crezi că toată lumea se lasă, dar tratamentul de cele mai multe ori te încurcă mai mult decât să te ajute", a declarat John.
Eminem are o binecunoscută problemă cu drogurile şi a fost tratat după ce a luat o supradoză care ar fi putut să-i fie fatală. Cei doi s-au împrietenit după ce s-au cunoscut la Premiile Grammy din 2001. Atunci John l-a criticat pe Eminem care a făcut tot felul de comentarii despre homosexuali. Dar prietenia lor a devenit importantă pentru Eminem anul trecut când a lansat albumul Relapse.
Elton a avut şi el probleme asemănătoare în trecut, dar a renunţat la droguri acum 19 ani. "Când am vrut să mă las prima dată, l-am sunat pentru că ştiam că el mă va înţelege" a declarat Eminem pentru un ziar din Detroit.
Cântăreţul a vrut să-l ajute şi pe George Michael să se reabiliteze, dar Michael nici nu a vrut să audă de aşa ceva.
"Elton nu va fi fericit până când nu o să bat la uşa lui în mijlocul nopţii spunând 'Te rog mult Elton, ajută-mă, du-mă la recuperare.' Nu se va întâmpla asta", a declarat Michael.
Elton John şi soţul său David Furnish au primit telefoane prin care erau rugaţi să intervină pentru a-l ajuta pe George Michael în dependenţa sa de droguri şi sex aleatoriu.
"Ne tot sună şi ne spun: 'Trebuie să faceţi ceva, George este într-o stare proastă'. George trebuie să dorească să se ajute singur, şi dacă vrea sprijin, noi suntem acolo pentru el. Dacă nu vrea ajutor, este alegerea lui sau dacă nu crede că are nevoie de ajutor, şi asta e ok," a precizat Furnish.
"Eu sunt acolo să-i ajut pe cei care au nevoie de mine. Dacă cineva îţi cere ajutorul trebuie să-i spui încotro s-o ia, dar nu are niciun rost să te bagi în viaţa cuiva dacă persoana respectivă nu vrea", a mai spus Elton John.
Reputaţia de confident a cântăreţului se bazează pe ajutorul oferit actorului Robert Downey Jr. şi încercările eşuate de a-i întinde o mână de ajutor şi lui Pete Doherty. De asemenea i-a oferit vila şi iahtul său cuplului Beckham atunci când căsnicia lor se clătina.
Elton John l-a ajutat pe Eminem să renunţe la droguri
PUBLICAT
Duminică, 3 Ianuarie 2010 13:49
ACTUALIZAT
Luni, 4 Ianuarie 2010 00:28
SURSA
REALITATEA.NET
Sir Elton John este deja cunoscut ca fiind un consilier de nădejde care a reuşit să aducă cu picioarele pe pământ mai multe celebrităţi. Veteranului cântăreţ i-a fost din nou cerut sfatul, de această dată de nimeni altul decât starul hip-hop Eminem.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M