De anul viitor, protecţia consumatorilor ar putea deveni materie şcolară. Şcolarii vor învăţa temeinic, din clasa întâi până într-a opta, ce înseamnă protecţia consumatorilor. Autoritatea Naţională care se ocupă de acest domeniu a discutat deja proiectul de lege cu Ministerul Educaţiei.
Reprezentanţii ANPC spun că în şcoli trebuie să se predea materia Protecţia Consumatorului pentru că elevii trebuie să fie bine informaţi cu privire la drepturile pe care le au în calitate de consumatori. De exemplu, copiii vor cunoaşte criteriile după care trebuie să se orienteze atunci când achiziţionează un produs, mai ales un produs alimentar.
Elevii vor fi instruiţi să se uite tot timpul la termenul de valabilitate de pe ambalajul unui produs, la etichete, dar şi la locul de unde vor achiziţiona bunurile. În felul acesta, în cazul în care vor sesiza nereguli, ei vor şti că trebuie să-i înştiinţeze pe cei de la Protecţia Consumatorilor.
Elevii vor studia Protecţia Consumatorului, de anul viitor
Vineri, 20 Octombrie 2006 17:49
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- CU ARCANUL LA ŞCOALĂ
Vineri, 06 Octombrie 2006 20:44 - ELEVII SUFERĂ DIN CAUZA MOBILIERULUI
Joi, 12 Octombrie 2006 12:03 - Acasă-i frig, în clasă-i frig
Joi, 19 Octombrie 2006 11:11 - Toaletă în curte, în aproape trei sferturi din şcolile româneşti
Vineri, 20 Octombrie 2006 15:23 - Elevilor li se va cere părerea la evaluarea şcolilor
Marti, 24 Octombrie 2006 10:54 - Elevi nemulţumiţi de biscuiţii pe care îi primesc
Joi, 09 Noiembrie 2006 20:15
Comentariile cititorilor
1. ILEANA
Sambata, 21 Octombrie 2006 00:17
| Raspunde la comentariu


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Trei oameni au murit în urma unui accident în care au fost implicate un autocar şi un autoturism de teren
Astazi, ora 10:11DN 1 a fost blocat total aproape două ore în această dimineaţă între Sinaia şi Comarnic din cauza unui grav accident de circulaţie. În coliziune a fost implicat un autocar plin cu pasageri şi un autoturism de teren. Trei oameni...
Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei
Astazi, ora 10:19Un tânăr de 22 de ani din Arad şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, din cauza vitezei. Motocicleta pe care o conducea a ieşit de pe şosea, s-a izbit de un copac şi a ricoşat într-un altul.
Moartea albă. Peste 40.000 de români sunt dependenţi de droguri. Cum comentaţi?
Astazi, ora 03:45A fost mai întâi o doză. Apoi, mai multe. Mai târziu, viaţa se transformă într-un coşmar. Puţini găsesc puterea şi ambiţia să se ia la trântă cu drogurile. Şi mai puţini reuşesc să câştige lupta. În România,...
Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu
Astazi, ora 03:46Trafic îngreunat pe DN 5 în dreptul localităţii Călugăreni, din judeţul Giurgiu în urma unui grav accident rutier în care trei oameni şi-au pierdut viaţa. În evenimentul rutier, soldat şi cu patru răniţi, au fost implicate...
Cele mai CITITE din Social
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO (3620)
- Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu (1055)
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie (1043)
- Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei (1007)
- Seminţele din trompeta-îngerilor, folosite ca drog de tinerii din Miercurea-Ciuc (985)
Cele mai VOTATE din Social
- Şapte pieţe volante vor funcţiona în acest weekend în Bucureşti (3.8/5)
- Un motociclist care circula cu 220 de kilometrii pe oră a intrat în plin într-o maşină (3.68/5)
- Trei morţi în urma unui accident rutier în zona localităţii Călugăreni, judeţul Giurgiu (3.4/5)
- Un mall din Galaţi s-a prăbuşit după ce muncitorii au săpat prea mult la fundaţie - VEZI VIDEO (2.96/5)
- Cei 100 de turişti români blocaţi pe aeroportul din Antalya au ajuns acasă (2.88/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident, după ce a pierdut controlul motocicletei (38)
- Moartea albă. Peste 40.000 de români sunt dependenţi de droguri. Cum comentaţi? (28)
- Sorin Oprescu a vorbit cu bucureştenii prin intermediul tehnologiei 3G (19)
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie (14)
- Un poliţist bucureştean a fost lovit în cap, într-o încăierare în trafic (13)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
Astazi, ora 10:44SIDA, homosexualitate sau romi sunt doar câteva dintre cuvintele care trezesc repulsia românilor. În ţara noastră, seropozitivii, homosexualii şi romii sunt categoriile sociale cele mai discriminate, conform ultimului sondaj...
- Un angajat al SRI a murit într-un grav accident de circulaţie
- România-Lituania 0-3, în preliminariile CM 2010
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
- Un bărbat care a tras cu o armă de vânătoare asupra a doi bucureşteni este cercetat în libertate. Cum comentaţi?
- Canicula a revenit la acest sfârşit de săptămână
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
- Grecii au protestat la Salonic faţă de scăderea nivelului de trai
- Bolnavii de SIDA, homosexualii şi romii sunt cele mai discriminate categorii sociale din România. Cum comentaţi?
- Grupul furnizorilor nucleari a ridicat embargoul asupra comerţului nuclear cu India
- Mecanicii companiei americane Boeing au intrat în grevă
- Sudul Italiei este afectat de peste 100 de incendii
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 07.09 | 08.09 |
| Timişoara | 36 °C | 32 °C |
| Arad | 36 °C | 31 °C |
| Bacău | 32 °C | 31 °C |
| Braşov | 30 °C | 31 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 32 °C |
| Constanţa | 28 °C | 33 °C |
| Europa | 07.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 16 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 27 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 26 °C | |
| Roma | 30 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







