Foto: NewsIn

Subiectele au fost extrase la ora 10.00, la sediul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare din Bucureşti, iar examenul propriu-zis a început la ora 12.00 şi a durat două ore.

Media obţinută la tezele cu subiect unic va fi luată în calcul la admiterea la liceu. Astfel, potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei, elevii vor fi admişi la liceu fără examen, ţinându-se cont de media generală a notelor obţinute la tezele cu subiect unic, care are o pondere de 50 la sută din nota finală, şi de media generală de absolvire a claselor V-VIII, care are tot o pondere de 50 la sută din nota finală. 

Aceasta a fost ultima teză pentru elevii claselor a VII-a. Pentru clasele a VIII-a mai este programată, pe 16 decembrie, şi o teză la alegere, istorie sau geografie.