Vrea să dezvolte turismul, dar nu are fonduri. Şi-ar dori să fie răsfăţată cu tratamente la SPA şi să-şi vopsească mereu părul blond, însă banii câştigaţi din agricultură abia îi ajung să-şi întreţină familia. Elena Udrea (53 de ani) trăieşte la ţară şi visează ca într-o zi să o întâlnească pe cea care ocupă funcţia de ministru al Turismului, pentru a-i prezenta una dintre cele mai frumoase zone ale ţării.
Până când visul său va deveni realitate, Elena Udrea de Gorj îşi petrece timpul la tejghea, servindu-i cu varză şi ardei pe cei care-i trec pragul aprozarului pe care-l deţine. În timpul liber, femeia se ocupă de grădinărit, iar recolta este pusă direct pe raftul magazinului.
La doi paşi de casa Elenei, "domnul preşedinte", cum îi zic toţi prietenii, Ion Iliescu (38 de ani) îşi vede liniştit de apicultură. „Am o sută de stupi, iar mierea o vând la nemţi, pentru că românul nostru consumă zahăr", povesteşte bărbatul din Polovragi. Atunci când nu se ocupă de albinele sale, Iliescu trece la volanul maşinii primăriei.
„Colegii nu mă scot din «Să trăiţi, domn' preşedinte». Deşi nu mi-a adus niciun beneficiu faptul că mă cheamă ca pe fostul preşedinte al ţării, mă mândresc cu numele meu. Din punctul meu de vedere, Iliescu a fost cel mai bun preşedinte de până acum. Am fost mai mulţumit de el decât de Băsescu. Dacă aş fi preşedinte, aş schimba oamenii din Guvern şi din Parlament pentru că emit nişte legi care ulterior sunt prost aplicate. Aş aduce parlamentari din import", spune omul.
Întâmplarea face ca Elena Udrea de Polovragi să aibă rude cu nume la fel de sonore. Unchiul său, Nicolae Văcăroiu, a împlinit 86 de ani şi nu mai vrea să ştie nimic de politicienii pe care poate să-i mai audă, din cauza vârstei înaintate, doar dacă îşi lipeşte urechea de difuzorul televizorului.
„Mă mândresc cu acest nume. N-am făcut politică niciodată pentru că mie mi-a plăcut întotdeauna să muncesc. Am tras lemnele cu boii şi acum am pensie de 350 de lei. Sunt supărat că e aşa de mică. Mi-a plăcut de domnul Văcăroiu când a fost ministru, pentru că era cumsecade. Multă lume mă întreabă dacă suntem rude şi cred că suntem, din moşi-strămoşi. A venit odată aici şi l-am văzut în maşină. A trecut pe la poartă, dar nu s-a oprit la mine", a spus bătrânul.
Acesta locuieşte la câţiva metri de Mănăstirea Polovragi, iar fiul său şi nepotul au dus mai departe numele de Nicolae Văcăroiu, sperând ca tradiţia să se respecte şi în cazul strănepoţilor.
Elena Udrea, Nicolae Văcăroiu şi Ion Iliescu sunt vecini în Gorj
PUBLICAT
Vineri, 24 Septembrie 2010 06:56
ACTUALIZAT
Vineri, 24 Septembrie 2010 06:56
SURSA
adevarul.ro
Trei localnici dintr-o comună gorjeană poartă cu mândrie numele cunoscuţilor oameni politici, deşi au meserii şi venituri modeste. Elena Udrea, Nicolae Văcăroiu şi Ion Iliescu sunt vecini în Polovragi. Văcăroiu e pensionar, Udrea vinde varză, iar Iliescu e şoferul Primăriei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M