Elena Udrea a participat, la Suceava, la deschiderea programului "Paşte în Bucovina"

Elena Udrea a participat, la Suceava, la deschiderea programului "Paşte în Bucovina"
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a participat, vineri, la Suceava, la deschiderea manifestărilor din cadrul programului de promovare a turismului în judeţul Suceava, "Paştele în Bucovina", organizat împreună cu CJ Suceava, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, Primăria Suceava.
Udrea a venit la Suceava însoţită
de mama sa, Maria Udrea, şi a fost întâmpinată, în faţa unei case
tradiţionale amenajată în sediul Consiliului Judeţean, cu pâine şi
sare, de fată de 10 ani, din comuna suceveană Vama, care este imaginea
programului "Paşte în Bucovina".
Elena Udrea a primit de la copiii îmbrăcaţi în straie populare un
buchet de lalele portocalii, o traistă populară şi mai multe ouă
încondeiate.
Ministrul Turismului a participat la festivitatea de premiere a unui
student sucevean, Gheorghe Galan, care a câştigat un concurs pentru
realizarea siglei turistice a judeţului Suceava.
Deschiderea oficială a manifestărilor din cadrul programului "Paştele
în Bucovina" a început la ora 12:00, pe o scenă amplasată în piaţa
centrală a municipiului Suceava. Ceremonia a cuprins un concert pascal,
prezentat de ansamblul de copii şi tineri "Balada Bucovinei" care a fost urmat de deschiderea "Târgului de Paşte", în cadrul căruia vor fi expuse produse specifice perioadei pascale.
Programul "Paştele în Bucovina", organizat în perioada 10-23 aprilie,
cuprinde cinci serii de evenimente: "Drumul ouălor încondeiate",
"Spovedeşte-te în Bucovina", "Veniţi de luaţi lumină în Bucovina",
"Săptămâna luminată în Bucovina" şi "Plantează copacul tău în
Bucovina".
Printre manifestările organizate cu această ocazie se numără amplasarea unui ou uriaş în centrul municipiului Suceava, aducerea "Sfintei lumini" în Bucovina şi un concert susţinut de Richard Clayderman.
Citește și:
- 14:33 - Remediul natural folosit de generații pentru calmarea durerilor articulare. Cum se folosește pentru a da rezultate
- 13:40 - Metode naturale pentru a scăpa de pistrui și petele cauzate de soare. Remedii la îndemâna oricui
- 12:26 - Descoperire neașteptată după scăderea nivelului Lacului Herăstrău. Ce au găsit muncitorii pe fundul apei
- 08:34 - Zodiile cu cel mai mare ego. Nu renunță niciodată la principiile lor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














