Elena Băsescu şi iubitul ei şi-au petrecut vacanţa la Cannes
Elena Băsescu şi iubitul ei, Syda, au petrecut o vacanţă de lux pe Coasta de Azur, la Cannes. O vacanţă pentru care ar fi plătit 1000 de euro pe noapte numai pe cazarea într-un hotel exclusivist, de pe Riviera Franceză. Informaţia apare în cotidianul Libertatea.
Ziariştii de la Libertatea scriu că mezina preşedintelui Traian Băsescu şi iubitul ei, Bogdan Ionescu, au avut recent această escapadă de lux la Cannes. Cei doi şi-au făcut în grabă bagajele, în timp ce în ţară se zvonea că s-ar fi despărţit. Ei s-au cazat la InterContinental Carlton, unul dintre cele mai extravagante hoteluri de pe Riviera Franceză. Au plătit, susţin ziariştii, destul de puţin: aproximativ 1.000 de euro pe noapte, în condiţiile în care un apartament ajunge la 35.000 de euro pe noapte. Tinerii au avut şi o preferinţă, mai spune Libertatea: camera lor să aibă vedere la mare şi să nu fie mai sus de etajul 3. Apropiaţii lor spun că această vacanţă a fost o pre-lună de miere, având la vedere că la toamnă plănuiesc să facă nunta.
Cât despre hotel, ziariştii precizează că este locul preferat al celebrităţilor. Este situat pe cel mai cunoscut bulevard din Cannes, La Croisette. Este hotelul preferat de vedete atunci când vin la Cannes în perioada celebrului festival de film. De altfel, Libertatea susţine că europarlamentarul Elena Băsescu şi iubitul ei s-au interesat la recepţie de o cameră extrem de apreciată a hotelului, situată la etajul 7 al imobilului, care poartă numele actriţei Grace Kelly. Preţul acesteia sărea însă de 32.000 de euro pe noapte, aşa că tinerii au preferat să rămână în camera pe care o închiriaseră iniţial. Până la această oră, Elena Băsescu nu a putut fi contactată să dea o reacţie cu privire la aceste informaţii.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 





Diaspora strange ajutoare pentru sinistrati
Atac dur al ministrului de Interne la adresa...
Mircea Toader spune că oamenii morţi în ger...
Jurnal Realitatea Tv Cluj 13.02.2012 ora 18.10
Trafic ingreunat pe DN1 din cauza zapezii
Un bătrân invalid a fost scos din casă după...








Feedback

