"Tema reorganizării administrative este una de actualitate mai ales pentru noile state membre. Din perspectiva Parlamentului European este importantă pentru că are două efecte majore: creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene şi îmbunătăţirea relaţiilor comunităţilor locale cu autorităţile statului. Totodată înseamnă descentralizare", a spus Elena Băsescu, în şedinţa plenară de la Strasbourg.
Eurodeputatul PDL a explicat că acest subiect a ocupat agenda publică din România, însă, din păcate, dezbaterile au atins mai mult forma proiectului, şi nu fondul. Elena Băsescu a mai afirmat că, în acest context, este important să se vorbească despre modele de organizare administrativă la nivel european. "Din punct de vedere al dezvoltării strategice, în următorii ani acest proces va conduce la o rupere ireversibilă de conceptul de stat comunist. Va însemna trecerea la un stat construit pe baza conceptului european, care pune accentul pe dezvoltarea regională", a spus aceasta.
În aceeaşi şedinţă plenară a PE, Elena Băsescu a mai vorbit despre iniţiativa Comisiei Europene de a crea un cadru legal privind vânzările în lipsă şi Credit Default Swap-urile referitor la situaţiile în care aceste operaţiuni de piaţă ar deveni o ameninţare la adresa stabilitătii financiare sau a încrederii pe pieţe, dar şi despre situaţia din Nagorno-Karabakh, unde eurodeputatul PDL şi-a reiterat susţinerea pentru rezolvarea conflictelor încheţate.
Elena Băsescu a vorbit şi despre situaţia din Siria, aprecind că este nevoie de o strategie naţională pentru ieşirea din criza politică, dar şi de implicarea cetăţenilor în acest proces. În ceea ce priveşte Yemen, eurodeputatul PDL a salutat intervenţia Arabiei Saudite în calitate de mediator "deoarece asigură o rezolvare la nivel regional a instabilităţii".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M