Efectul miraculos al sosului de roşii cu ulei de măsline

Efectul miraculos al sosului de roşii cu ulei de măsline
Efectul miraculos al sosului de roşii cu ulei de măsline

Un sos simplu de roşii, cu ulei de măsline şi ceapă, foarte popular în ţările mediteraneene, poate preveni infarctul şi accidentul cerebral, potrivit unui nou studiu al cercetătorilor spanioli, informează dailymail.co.uk.

"Sofrito", un sos de roşii gătit cu ulei de măsline, ceapă şi făină de porumb în regiunea mediteraneană, conţine circa 40 de antioxidanţi, care protejează de stresul oxidativ, cauzat de un dezechilibru între producţia de oxigen reactiv şi capacitatea sistemului biologic de a detoxifia cu rapiditate reactivii intermediari şi de a repara cu uşurinţă prejudiciile rezultate. Stresul oxidativ poate fi cauza declanşării multor boli grave, precum cele cardiace.

Sosul "sofrito" ar putea reprezenta secretul longevităţii şi al unei inimi sănătoase, susţin cercetătorii Universităţii din Barcelona, autorii noului studiu.

Acest sos de roşii este bogat în antioxidanţi, denumiţi polifenoli, care previn infarctul şi atacul cerebral, iar beneficiile pentru sănătate ale ingredientelor derivă din faptul că acestea sunt combinate în sosul mediteranean, în loc să fie consumate separat.

Oamenii de ştiinţă spanioli au testat mai multe sosuri disponibile în supermarketuri, ce conţin ingrediente naturale, cu ajutorul unei tehnologii numite spectroscopia de masă, descoperind că moleculele din ingredientele sosului conţin aproximativ 40 de polifenoli benefici pentru inimă, printre care quercetina şi carotenoizii.

"Sosurile cu proprietăţi antioxidante mai bune sunt cele care conţin acid protocatechuic, de exemplu quercetina. Diferenţele dintre mostrele de sofrito se datorează ingredientelor folosite - roşii, usturoi, ceapă, ulei de măsline - şi concentraţiilor diferite ale acestora", a spus cercetătoarea Rosa Lamuela.

"În primul rând, combinarea ingredientelor creează un efect sinergic, ceea ce înseamnă un număr mai mare de polifenoli. În al doilea rând, sosul sofrito conţine mai mulţi polifenoli decât roşiile sau sucul de roşii, deoarece usturoiul, uleiul şi ceapa conţin de asemenea polifenoli", a adăugat Anna Vallverdz Queralt, de la Universitatea din Barcelona.

Studiul cercetătorilor spanioli a fost publicat în revista Food Chemistry.

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print