Din cauza poluării, copiii din satul sibian Târnava, aflat la numai trei kilometri de Copşa Mică, se opresc din creştere, diferenţa de statură dintre ei şi alţi copii de vârsta lor fiind vizibilă. În general, este vorba de 10 cm, dar uneori ceilalţi copii par nişte uriaşi pe lângă cei din Târnava.
Încetarea creşterii în înălţime este doar unul dintre efectele poluării de la Copşa Mică. Plumbul şi celelalte metale grele emise în aer de combinatul de la Copşa Mică produc intoxicaţii grave, şi nu doar la copii.
Adulţii suferă de boli grave, precum atrofierea articulaţiilor, infecţii pulmonare sau chiar paralizia muşchilor gâtului, cauzată de aerul otrăvit pe care îl respiră în fiecare zi.
Medicii spun că efectele poluării vor fi resimţite de zeci de generaţii şi că s-ar putea ca în timp statura foarte mică să devină o trăsătură genetică a localnicilor. Direcţia de sănătate publică Sibiu spune că a făcut anual studii pe această temă, dar Institutul de sănătate publică din Bucureşti spune că nu a primit aşa ceva.
EFECTELE POLUĂRII
Copiii din satul sibian Târnava nu mai cresc
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SOCIAL
26 Mai, 10:49







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M