Ediţiile Academiei Caţavencu din Cluj şi Timişoara au fost cumpărate cu baxurile
Ediţia de săptămâna aceasta a Academiei Caţavencu a dispărut pur şi simplu de la chioşcurile de ziare din Cluj şi Timişoara. Potrivit directorului editorial al trustului Realitatea Caţavencu, Doru Buşcu, săptămânalul a fost cumpărat cu braţul.
În ediţia de săptămâna aceasta, Academia Caţavencu prezintă o listă cu 130 de candidaţi "pătaţi". Este vorba despre un demers al Asociaţiei ProDemocraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei, care au dat publicităţii o listă de candidaţi la Camera Deputaţilor din jumătatea de vest a ţării.
Politicenii, printre care şi numeroşi actuali
parlamentari, sunt consideraţi incompatibili, din cauza traseismului,
colaborării cu Securitatea, conflictului de interese şi averii
insuficient justificate. Ziarele cu lista pătaţilor n-au ajuns însă în
mâinile cititorilor din Cluj şi Timişoara.
"Nişte băieţi au venit la primele ore
ale dimineţii şi au cumpărat ziarele de la Cluj. Într-un mod asemănător
s-a întâmplat şi la Timişoara. Au venit telefoane de la cititori,
apoi am contactat oamenii de la distribuţie care au mers din chioşc în
chioşc şi, întradevăr, au cumpărat cu baxurile ziarele", a spus Doru Buşcu, director editorial al trustului Realitatea - Caţavencu.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Timişoara, unde ziarele au fost cumpărate masiv chiar la deschiderea chioşcurilor.
Academia Caţavencu a început deja investigaţiile, iar rezultatul a fost prezentat joi, într-o conferinţă de presă.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 





Victimele exploziei de la Sighetu Marmaţiei,...
Maramure: Expolozie in club la Sighetu Marmatiei
FUNERALIILE LUI WHITNEY HOUSTON: Acum se...
Reporterii Realităţii: ACTA, între utopie...
Reporterii Realităţii: Biserici de sezon
Reporterii Realităţii: Profesorul de magie








Feedback

