Edilii timişoreni schimbă strategia la deszăpezire
Pentru că timişorenii s-au arătat nemulţumiţi de modul în care firmele contractate de primărie, au curăţat oraşul de zăpadă, edilii locali au decis să-şi schimbe strategia cu privire la deszăpezire. În primul rând, numărul firmelor care vor avea grijă de curăţenia Timişoarei va creşte, iar acestea vor fi plătite în funcţie de eficienţa lor.
Zăpada de început de an a dat din nou bătăi de cap timişorenilor. Străzile şi trotuarele s-au transformat în patinoare, iar şoferii şi pietonii care au ieşit prin oraş au fost nevoiţi să fie atenţi la fiecare pas.
Pentru ca deszăpezirea oraşului să fie făcută în mod corespunzător, edilii locali nu mai vor ca cele două societăţi - cea de salubritate şi cea de drumuri municipale, să fie singurele care se ocupă de curăţarea străzilor şi trotuarelor de zăpadă. În prezent, cele două firme răspund, una de partea de sud a oraşului, şi una de partea de nord a Timişoarei.
"Vom face o licitaţie, vom împărţi oraşul în 6 zone, astfel încât să poată să vină mai multe firme care să aibă un tronson exact de deszăpezire. Deci vom plăti doar la intervenţie, nu vom plăti utilajele care stau", a declarat viceprimarul Timişoarei, Sorin Grindeanu.
Licitaţia pentru contractarea firmelor care vor deszăpezi oraşul în iarna care urmează va fi făcută în luna aprilie. Strategia va fi pusă în aplicare de la sfârşitul acestui an.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3477 RON 
















Feedback

