Alegerile locale i-au pus pe edili la treabă. Primarii care mai vor un mandat s-au luat la întrecere. Deschid şantiere noi, deschid cantine sau mansardează grădiniţe.
Primii care îngraşă porcul în ajun sunt edilii bucureşteni. Astfel, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a inaugurat la sfârşitul săptămânii trecute, cu mare tam-tam, primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri mici. Centrul oferă, gratuit, servicii medicale pentru persoanele cu venituri reduse şi cu dizabilităţi.
Mai departe, în sectorul 2 al Capitalei, activitatea edilului Neculai Onţanu pare în această perioadă mai intensă ca niciodată. Primarul a modernizat pasajul pietonal de la Obor, a pus şi scări rulante. În plus a dărâmat garajele ilegale din sector.
În sectorul 5, campania electorală este văzută altfel de primarul Marian Vanghelie. Acesta nu se mai axează pe lucrări, ci trimite scrisori tuturor cetăţenilor din sector şi sacoşe cu alimente la bătrâni.
La Sectorul 6, Cristian Poteraş nu a scăpat nici el ocazia să facă în câteva luni ce nu a făcut în patru ani. În urmă cu câteva săptămâni a demarat mai multe proiecte de investiţii care cuprind lucrări de canalizare, alimentare cu apă şi reabilitări ale sistemului rutier pe mai multe străzi din cartierele sectorului. Tot Poteraş pune de zor garduri pentru protejarea zonelor verzi, a sădit brazi şi copaci, mai ales în zona mall-ului din Drumul Taberei.
Şi în ţară edilii îi dau zor înaintea alegerilor. La Iaşi, primarul a demarat la începutul lui aprilie asfaltarea de prioritate zero, adică în locurile unde carosabilul este foarte degradat şi abia mai permite circulaţia autovehiculelor.
În Arad şi Timişoara, muncitorii asfaltează de zor, schimbă bordurile şi astupă gropile. Oamenii nu par însă impresionaţi de această desfăşurare de forţe.
De câteva săptămâni, centrul Aradului s-a transformat într-un adevărat şantier. Primarul spune însă că toate lucrările care se execută au fost planificate cu mult timp înainte.
Edilii din toată ţara s-au pus pe treabă chiar înaintea alegerilor
Marti, 22 Aprilie 2008 10:05
| Vot: |
0
|
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Edilii bucureşteni vor să cucerească inima pensionarilor
Duminica, 26 August 2007 10:17 - Edilii din întreaga ţară au prosperat în 2007
Marti, 08 Ianuarie 2008 18:46 - DN 29 D, care trece prin Stăuceni, s-a surpat la două luni de la reparare
Vineri, 16 Mai 2008 06:33 - PD-L le va interzice primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene să candideze pentru Parlament
Miercuri, 11 Iunie 2008 15:37
Comentariile cititorilor
3. Grig
Marti, 22 Aprilie 2008 22:03
| Raspunde la comentariu
2. Florentina
Marti, 22 Aprilie 2008 12:39
1. ski
Marti, 22 Aprilie 2008 10:54


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Sute de vipere au invadat DN 57, în judeţul Mehedinţi
Astazi, ora 19:03Pericol de moarte la drumul mare! Sute de şerpi, în special vipere, au ieşit în ultimele zile pe Drumul Naţional 57, care face legătura între localităţile Orşova şi Moldova Nouă. Este un fenomen asemănător cu transhumanţa....
Doi asistenţi maternali din Sibiu au crescut până acum nouă copii
Astazi, ora 18:47Dragostea nu cunoaşte limite. O demonstrează din plin o familie de asistenţi maternali din Sibiu. În casa lor opt copii şi-au găsit salvarea. Fiecare dintre ei a trecut pragul casei cu o poveste cutremurătoare şi cu sufletul...
Peste două treimi din crimele din România sunt comise în mediul rural
Astazi, ora 16:13Peste două treimi din crimele din România sunt comise în mediul rural de persoane care în marea lor majoritate nu au nicio ocupaţie, abia dacă ştiu să citească şi care de cele mai multe ori ucid fără să ştie de ce o fac,...
Poliţiştii din Gorj au făcut un test de alcoolemie unui cal
Astazi, ora 15:18Test de alcoolemie... la cai! Se întâmplă în Gorj, unde, în urma unui accident, poliţiştii au făcut testul de ebrietate căruţaşului, dar şi... calului!
Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
Astazi, ora 14:04Directorii de la Romgaz încasează lunar salarii de mii de euro. Mai mult, declaraţiile de avere ale acestora scot la iveală faptul că cinci dintre persoanele aflate la conducerea companiei deţinute de Ministerul Economiei sunt...
Cele mai CITITE din Social
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii (4998)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (4193)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (2438)
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz (1714)
- Un profesor universitar din Cluj-Napoca este îngrijit la azil de foştii săi studenţi (1470)
Cele mai VOTATE din Social
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (3,68/5)
- Poliţiştii din Gorj au făcut un test de alcoolemie unui cal (3,68/5)
- Astăzi puteţi câştiga la Loto suma de 3.000.000 de euro (3,28/5)
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii (3,24/5)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (3,2/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii (224)
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei (131)
- Preşedintele ANRE, Olosz Gergely, este cel mai bogat angajat al Agenţiei. Vezi aici, ÎN EXCLUSIVITATE, declaraţiile de avere ale directorilor de la ANRE (91)
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz (37)
- Magistraţii se grăbesc spre pensie înainte de schimbarea salarizării (5)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
Astazi, ora 17:28Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a anunţat astăzi că PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările legii caselor naţionalizate, potrivit cărora imobilele nu mai pot fi restituite în natură dacă au...
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Dezmăţ salarial la Autoritatea Naţională de Comunicaţii
- Fiica Laviniei Miloşovici, în vârstă de 4 ani, a murit în această dimineaţă
- Curtea de Conturi a fost dată în judecată de 107 controlori pentru că nu şi-au primit primele de concediu. Cum comentaţi?
- Nepotism şi salarii de zeci de mii de euro la Romgaz
- EXCLUSIV REALITATEA TV - Cătălin Zmărăndescu: Când trebuie să vorbesc despre politică mă bâlbâi şi dau cu stângul în dreptul
- Românii sunt solidari cu bătrâna care are o pensie de 3 lei
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Doi asistenţi maternali din Sibiu au crescut până acum nouă copii
- Fotografiile cu Kim Jong-Il difuzate recent sunt făcute înainte de atacul cerebral
- Becali spune că Rădoi se va transfera în iarnă la Inter Milano
- Fidel Castro se miră că Obama nu a fost încă asasinat
- PNL va contesta la Curtea Constituţională modificările la legea caselor naţionalizate
- Rebelii maoişti au ucis 12 soldaţi şi doi civili într-o ambuscadă
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 22 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 13.10 | 14.10 |
| Timişoara | 23 °C | 21 °C |
| Arad | 23 °C | 21 °C |
| Bacău | 20 °C | 19 °C |
| Braşov | 18 °C | 18 °C |
| Cluj Napoca | 20 °C | 22 °C |
| Constanţa | 18 °C | 21 °C |
| Europa | 13.10 | |
| Atena | 20 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 24 °C | |
| Moscova | 11 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 23 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3,769 RON |
| 1 USD | 2,7811 RON |
| 1 GBP | 4,7136 RON |
| 1 CHF | 2,4816 RON |
| 100 HUF | 1,4217 RON |
| 100 JPY | 2,8068 RON |
| 1 BGN | 1,927 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia









