Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Edilii Capitalei caută un nou proiectant pentru consolidarea sediului primăriei

Primăria Muncipiului Bucureşti va organiza la 29 august o licitaţie în vederea găsiri unui nou proiectant pentru consolidarea sediului din bulevardul Regina Elisabeta, după ce contractul cu fostul poiectant a fost reziliat la 29 noiembrie 2010.

Consolidarea sediului Primăriei Capitalei se va face cu un nou proiectant
Consolidarea sediului Primăriei Capitalei se va face cu un nou proiectant / FOTO: b365

Conform caietului de sarcini publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice, primăria va oferi proiectantului circa 300.000 de lei (70.500 de euro) pentru "servicii de expertizare tehnică şi proiectare pentru modernizare, reabilitare a imobilului situat în bd. Regina Elisabeta nr. 47, sector 5".

Rezilierea din 29 noiembrie 2010 a însemnat, practic, blocarea lucrărilor principale pentru consolidarea sediului, începute în acelaşi an. Rezilierea s-a făcut, conform unor surse din primărie, pentru că proiectul de consolidare prevedea metoda izolării seismice, care, conform specialiştilor în domeniu, nu este potrivită unei clădiri de genul celei din bd. Regina Elisabeta.

Metoda înseamnă suspendarea clădirilor compacte pe izolatori seismici şi introducerea de amortizoare de jur împrejurul clădirii. Specialiştii afirmă că soluţia izolării seismice la clădiri vechi, cum este şi cazul sediului primăriei, implică multă manoperă, timp îndelungat de realizare şi un cost mare al echipamentelor.

"Sistemul de izolare a bazei implică cel mai lung timp de execuţie, iar investiţia este cea mai scumpă", se arăta într-un punct de vedere privind realizarea expertizei tehnice asupra clădirii.

Specialiştii mai spun că metoda izolării seismice se poate aplica la clădiri de tip cub, şi nu la cele cum este clădirea Primăriei Capitalei, o construcţie întinsă pe o suprafaţă mare în forma de "U" şi cu o structură de rezistenţă şubredă. Pe de altă parte, nu există nicio clădire în România unde s-ar fi folosit această soluţie, mai spun cei în temă.

Specialiştii sunt de părere că soluţiile clasice de consolidare ar fi cele mai viabile, în primul rând pentru că au mai fost aplicate cu succes.

Un astfel de proiect clasic de consolidare a sediului primăriei a fost realizat în 1999 de SC Proiect Bucureşti SA. Proiectul nu a fost însă aplicat, pentru că presupunea mutarea sediului primăriei.

Până la urmă, însă, în martie 2010, Primăria Capitalei s-a mutat în alt sediu, situat pe Splaiul Independenţei, chiar dacă nu a fost aleasă o soluţie de consolidare clasică.

Licitaţia din 2010 pentru contractul de 45 milioane lei, aferent lucrărilor de execuţie a consolidării, a fost câştigată de firma Rotary International SRL. Din cauza blocajului care a intervenit, firma execută, de aproape un an, doar lucrări de decopertare pardoseli, demontare instalaţii şi tâmplărie, toate în subsolul clădirii.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro