Marilena NEDELCU

Acum, după 12 ani de presă, nu mai e atât de important că lumea te cunoate de la tv. Important a devenit faptul că o fetiţă de 4 ani se uită la RTV atnci când nu se uită la desene animate, ridică mânuţele apoi dă un pupic la tv şi strigă mândră uite-o pe mami. După atâtea satisfacţii profesionale pe care aş minţi dacă aş spune ca nu le-am avut, pedala s-a mutat pe micuţa de care vă spuneam, putem să-i spunem pe nume, o cheama, simplu, Ana. Experienţa ei în presă are 5 ani. Nu vă imaginaţi că o trimite vreodată cineva la filmare sau nu vă închipuiţi că face liveuri în camera ei de joacă, ea a fost, înainte de a se fi născut, prezentă la toate evenimentele dintre anii 2003-2004. Colegii mei de redacţie au făcut pariu la care secţie de poliţie o să nasc.

Aşa am ajuns, poate, să fiu mai înţeleaptă şi mai serioasă. Doza de adrenalină însă curge ca o perfuzie în fiecare zi. Şi n-am stare atunci când evenimentele vin peste noi şi cineva din spatele meu strigă Marleno, treci la televizor!

Chiar dacă azi nu mai am timp să beau o cafea cu sursele şi îmi cer scuze în faţa lor, de data asta public, nu înseamnă că telefonul meu nu mai sună înaintea altora, nu înseamnă că atunci când scap pe teren, rar dar bine, uit cum se face o ştire. Nu m-am lepădat de domeniile veşnice - poliţie, justiţie, armată. Acum sunt eu cea care sunt consultată în legătură cu un subiect şi din cauza fetiţei de mai sus am ajuns să nu mai fiu a dracu'. Sau cel puţin aşa îmi spun colegii şi prietenii care până ieri mă strigau “Otrava” şi “Mătrăguna”.

Evenimentul înseamnă o zi plictisitoare în care bei 50 de cafele, citeşti toate ziarele, chiar şi cele cu anunţuri, şi când îţi faci planuri şi te pregăteşti să pleci, un telefon sună şi seara te găseşte în alt loc decât ţi-ai propus. Dar poate că asta e mirajul jurnalistului, să fie acolo unde toţi îşi doresc. Eu asta îmi doresc, să fie cât mai mulţi cei care ajung acolo.

Marilena Nedelcu