Elena CORDONEANU

Poveștile Elenei Cordoneanu

A lucrat 30 de ani la Administrația Națională de Meteorologie, a pus mult suflet pentru că îi place foarte mult meseria pe care o are. A condus compartimente mari din institut, a  publicat lucrări științifice, și a susținut teza de doctorat la Meteo France  reprezentând apoi institutul și țara în lume. Schimbarea locului de muncă a fost un moment critic în carieră, un moment pe care până la urmă l-a depășit cu bine, și-a descoperit utilitatea prin el.

Lucrează din 2005 la Realitatea TV. La început a venit ca prim specialist meteo angajat la o televiziune din România, cu scopul fundamentării produselor meteo dedicate publicului și pentru supervizarea oricăror altor știri cu specific de meteorologie și climatologie.

Ne mărturisește că ”a fost un mare șoc intrarea într-un colectiv de tineri. Noroc ca ei m-au luat repede la per tu (?)și așa am reușit să uit că sunt de vârsta mamelor lor. Activitatea din post de asemenea m-a șocat. Mi s-a parut așa un balamuc că nu-mi dădeam seama cum pe post este totuși mereu ceva și nu se poticnește din când în când. O perioadă mi-a fost foarte greu să mă concentrez să scriu în acest ritm, apoi m-am obișnuit, nu mai auzeam nimic atunci când îmi scriam textele.”

”După câteva luni am ieșit și pe ecran pentru intervenții în jurnale”, ne continuă povestea pe un ton vesel. ”Dacă știam de la început probabil că nu acceptam jobul. De ce? Păi, este o încărcătură emoțională mare, cine spune că nu are emoții ori e nesimțit ori e mincinos. La vârsta mea realizam exact responsabilitatea de a vorbi în fața publicului larg. Dar m-am obișnuit cu timpul.

În primul rând am priceput că este absolut necesar ca oamenii sa înțeleagă ce spun, că nu trebuie să mă dau deșteaptă și să vorbesc pentru mine, că explicațiile trebuie să fie  simple și cu referire cât mai aropiată de viața oamenilor în contextul evenimentului de vreme comentat. În același timp, fără aproape să se observe, am introdus multe noțiuni elementare de meteorologie în discursul meu dar și al prezentatorilor (urmate imediat de explicațiile aferente) și acum nimeni nu se mai miră când ne aude vorbind despre norii cumulonimbus, fronturi atmosferice, cicloni tropicali și altele. Cu cât oamenii cunosc mai mult cu atât înțeleg mai bine mesajul meteo, mai ales când e vorba de o avertizare meteo.”

Emisiunea Săptămâna de vreme a constribuit in acest sens foarte mult.

”Cel mai greu mi-a fost cu croma (un perete verde, fără nimic pe el, pe care eu trebuia să arăt lucruri). După prima emisiune Săptămâna de Vreme (tot în 2005) când nu am reușit să arăt corect peninsula Iberică, m-am dus la Sergiu Toader și i-am spus că nu mai continui cu emisiunea, să mă fac de râs că nu știu unde e peninsula Iberică. Dar m-a convins și am continuat, așa de bine că și acum merge emisiunea.

De altfel, în 2008 la Amsterdam,  această emisiune a fost premiată de Organizația Meteorologică Europeană pentru a fi "un excelent mijloc de comunicare a științei meteorologiei și climatologiei către marele public".

Între timp au mai fost angajați 2 meteorologi și în felul acesta s-a asigurat o permanență a specialistului în spatele prezentatorilor (redactarea textelor meteo) dar și pentru intervenții în jurnale în situații deosebite de vreme. Realitatea TV a rămas singura televiziune care are în echipă astfel de specialiști. Eu nu spun ca nu mai scapă greșeli pe post (mă refer la meteo) dar, folosind un termen comparativ.... este parfum.

Odată...la Jurnalul editorilor, Andreea Crețulescu m-a întrebat cum va fi vremea de Paști. Mai era cam o lună până atunci. I-am spus că nu pot să spun, nu se poate ști, la această oră prognoza vremii are limitări, mai târziu poate omenirea va împinge limita cunoașterii în domeniu, dar acum, nu se poate. Andreea a insistat: totuși d-na Cordoneanu, așa, în linii generale. Și eu am insistat: nu, nu se poate. Dacă îmi spuneai ce intenții ai înainte de emisiune iți spuneam să nu mă întrebi asta, i-am zis în direct. Când s-a terminat jurnalul, Andreea: vai, ce mi-ați făcut, nu puteați să spuneți și d-voastră ceva acolo, orice?”

Ne declară hotărât că televiziunea este seducătoare și dă dependență.