Potrivit social-democratului, ordinul de ministru, semnat la 1 februarie 2011 de "ministrul din umbră de la Finanţe, Sorin Blejnar", stipulează că societăţile comerciale trebuie să-şi depună impozitele la administraţiile financiare din judeţele unde îşi au sediul.
"Conform legii, până acum agenţii economici trebuiau să-şi depună declaraţiile la administraţiile financiare unde au punctele de lucru, unde au salariaţii. Prin acest ordin, se modifică prevederea dintr-o lege organică, astfel că toţi agenţii economici vor depune aceste declaraţii la administraţiile financiare unde au sediul, unde e înfiinţată societatea", a precizat Duşa, arătând că, de exemplu, o firmă mare din Cluj care îşi desfăşoară activitatea în 5-6 judeţe va vira impozitul pe venit la trezoreria din Cluj.
"Această măsură a dus la o diminuare a veniturilor administraţiilor locale din această sursă cu aproximativ 30%. În cam toate judeţele, în luna martie au intrat cu 30% mai puţini bani la bugetele locale faţă de luna februarie. În Alba, faţă de februarie, reducerea e de 72%, la Argeş reducerea e cu 42% faţă de luna precedentă, la Bacău 36%, la Giurgiu 34%", a mai spus deputatul PSD.
El a acuzat Guvernul că nu face nimic pentru descentralizare şi pentru creşterea autonomiei financiare. "Toate actele normative date de Guvern nu înseamnă decât concentrare şi readucerea principiului de impărţire a banului la nivel central", a acuzat Duşa.
Social-democratul a arătat că, la nivelul USL, s-a constituit un grup de lucru care ar urma ca, într-o săptămână, să facă o monitorizare foarte exactă a modului în care se impart banii, "pentru a vedea în ce direcţie s-au dus aceşti bani" dar şi ce se întâmplă cu fondul de rezervă la dispoziţia premierului, "care e prea mare şi din care foarte mulţi bani, prin HG se duc spre campanii electorale sau spre primăriile PDL".
Duşa a mai spus că, inclusiv săptămâna trecută, Guvernul au împărşit bani judeţelor "care susţin probabil candidatura lui Emil Boc la preşedinţia PDL, în detrimentul celor care îl susţin pe Vasile Blaga".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M