Problemele la Spitalul din Constanţa au apărut imediat după ce unitatea sanitară a fost preluată de Consiliul Judeţean. Decizia de restructurare a fost luată deoarece nu mai sunt bani pentru salariile tuturor celor 1.800 de angajaţi.
"Producem servicii de 90-95 miliarde lei pe lună şi primim 70-75 miliarde lei vechi. Asta înseamnă un deficit cam de 20 miliarde lei pe lună", a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Liliana Tuţă.
Concedierile vizează un număr de aproximativ 700 de angajaţi.
"Este vorba de 66 persoane personal TESA, 289 de persoane personal medical dintre care 24 medici, restul asistente, 23 infirmiere şi 383 personal auxiliar de întreţinere", a precizat Laurenţiu Marin, preşedinte în Consiliul de Administraţie al spitalului.
Medicii spun că în aceste condiţii, le va fi imposibil să-şi facă meseria. "Înjumătaţirea aproape a personalului duce la un colaps total al posibilităţilor de a mai face un act medical minim care să poată ajuta vreun pacient", spune medicul Valentin Orbeanu.
Nu mai sunt bani pentru salariile cadrelor medicale, dar nici pentru igienizare. În secţiile care nu au fost renovate de zeci de ani, gândacii se plimbă în voie pe pereţi şi prin mâncarea bolnavilor.
"Problema e a noastră, a celor direct loviţi, şi a populaţiei. Să protesteze", medicul şef de la Neurologie, Ildiko Toldisan.
Dacă personalul medical nu mai are nicio speranţă, cel auxiliar speră să-şi păstreze slujbele după externalizarea serviciilor.
Noua organigramă, care prevede aceste reduceri de posturi, va fi discutată şi votată în Consiliul de Administraţie din 29 iulie, potrivit Newsin. Sindicatul, şefii de secţie si Direcţia de Sănătate Publică pot face propuneri până atunci.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M