Îi întâlnim pe străzi, în staţiile mijloacelor de transport în comun, în scări de bloc sau în parcuri. De obicei îi ignorăm, fiind prea preocupţi de propriile probleme sau sub imboldul unor prejudecăţi. Dar există şi cazuri în care îi alungăm, fără să ne gândim, măcar o secundă, la poveştile ce se ascund în spatele unor ochi trişti, precum ai oamenilor fără adăpost. Oameni, care de cele mai multe ori ajung pe stradă fără voia lor, forţaţi de împrejurări. REALITATEA.NET vă prezintă povestea a doi dintre aceşti oameni. Doi oameni care au avut o şansă la o viaţă normală, după ce au înduat viaţa grea a traiului pe stradă.
Felix are 45 de ani şi este fără adăpost din aprilie 2010, când şi-a pierdut locul de muncă şi nu a mai reuşit să-şi plătească chiria. Până în iulie, el a locuit la o cunoştinţă, apoi pe stradă. A absolvit 12 clase şi a făcut trei ani la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir din Iaşi.
"Am ajuns la Ateliere fără Frontiere prin Organizaţia nonguvernamentală Samusocial din România. Am aflat de acest program printr-o cunoştinţă, întâmplător. Era un moment mai nefast din viaţa mea. Eram pe stradă şi acea persoană m-a sfătuit să cer ajutorul celor de la Samusocial, mi-a vorbit despre Samusocial. Am ajuns aici, am întâlnit nişte oameni deosebiţi. Sunt acolo două asistente sociale care m-au îndrumat, mi-au vorbit despre acest atelier, mi-au spus care sunt condiţiile şi am fost de acord să vin să reîncep o nouă viaţă", a povestit Felix.
Odată ajunşi în "Ateliere fără Frontiere", oameni care cândva stăteau pe sradă se ocupă de recondiţionarea sau dezmembrarea calculatoarelor. Lui Felix nu i-a fost greu să se acomodeze în atelier, mai ales că avea unele cunoştinţe despre calculatoare.
"Perioada mea de acomodare a fost mai scurtă, pentru că aveam nişte cunoştinţe despre calculatoare. Dar am trecut prin ceea ce trec toţi colegii mei. Noi aici în atelierul IT, cu colegul meu Cristi şi cu Marius, verificăm piese din calculator. Placa de sunet, video. Facem aceste calculatoare să funcţioneze din nou. Apoi ele sunt date unor organizaţii, în şcoli", a explicat Felix.
Întrebat cum de a ajuns să trăiască pe străzi, mai ales că a făcut şi facultate, Felix a explicat "Am lucrat ca maistru în industria metalurgică. Am venit în Bucureşti. Eu m-am născut în Ardeal, am trăit în Moldova şi am ajuns în Bucureşti. Am fost consultant imobiliar, dar, odată cu venirea crizei, piaţa s-a prăbuşit. Am lucrat, împreună cu mai mulţi prieteni, la o firmă de pază. Nu-i dau numele, dar e cunoscută. Nu ne-au plătit timp de câteva luni. Aşa am ajuns în imposibilitatea de a-mi plăti chiria şi am ajuns pe stradă".
"Am cunoscut pe cineva, am şi o fetiţă de 4 ani", a adăugat Felix, cu zâmbetul pe buze.
Acum Felix are şi planuri de viitor. Îşi doreşte să lucreze în domeniul IT.
"Am reuşit să învăţ destul de bine în acest domeniu. M-am înscris şi la cursuri. Îmi doresc să reîncep o carieră în acest domeniu", a mai spus Felix.
Şi Crişan a avut şansa de a ajunde la Ateliere fără Frontire. Are 30 de ani, iar de la vârsta de 8 ani, el a fost instituţionalizat în Centrul de Plasament Pinochio din Capitală. De mai mult de un an, locuieşte în Centrul Asociaţiei "Viaţă şi Lumină". Nu s-a ferit de muncă niciodată, schimbând din 2002 până în 2005 mai multe locuri de muncă. A ajuns în atelie în iulie 2010, direcţionat de cei de la Asociaţia "Viaţă şi Lumină".
"Au colaborat cu Ateliere fără Frontiere şi m-au recomandat . Îmi place. Dezmembrăm monitoare. Am lucrat la o firmă de pază. Lucram la negru. Aici, cu toată lumea mă înţeleg bine. Nu este greu deloc", a povestit Crişan.
Însă planurile lui de viitor nu ţin de domeniul calculatoarelor. Ştie sigur ce vrea să se axeze pe domeniul construcţiilor.
"Voi face un curs de amenajări interioare şi sper să mă duc undeva unde este mai bine. De mic sunt pe şantier. Îmi place", a mai spus Crişan.
În Bucureşti, trăiesc aproximativ 5.000 de oameni fără adăpost, iar în ţară circa 15.000
În ultima perioadă se pare că oamenii fără adăpost au migrat către Bucureşti. Ei speră că dacă vin aici vor găsi un loc de muncă.
"În Bucureşti sunt 5.000 de oameni fără adăpost. În Bucureşti există doar 220 de locuri în adăposturile organizate. În Bucureşti mor aproape 300 de oameni în fiecare iarnă. Pentru că discutăm despre oamenii care sunt obligaţi, în timpul iernii la temperaturi de minus 15 sau - 25 de grade să doarmă pe o bancă sau să doarmă direct pe trotuar", a declarat pentru REALITATEA.NET, Sabina Nicolae, director Executiv, Samusocial din România.
"Acesta este motivul pentru care apelăm la concetăţenii noştri să arate puţină înţelegere şi puţină milă creştinească faţă de cei care sunt în această situaţie disperată, obligaţi fiind să doarmă în stradă, la temperaturi foarte joase, să îi lase să poposească măcar pe perioada nopţii în scările de bloc, eventual în staţiile de metrou dacă ele nu se vor închide. Să-i lase să poposească undeva, în nişte locuri unde se pot adăposti pe perioada nopţii a.î. să reuşim să diminuăm această rată a mortaşlităţii, pe perioada iernii pentru oamenii fără adăpost din Bucureşti", a mai spus Sabina Nicolae.
Cei care vor să întindă o mână de ajutor acestor oameni care dorm pe stradă, pot face donaţii la Centrul Samusocial, pe strada Iuliu Maniu, nr 2.
"Avem mare nevoie de saci de dormit, pentru că din banii pe care îi avem nu putem achiziona un număr mare. Avem nevoie de haine groase, de supe, de ceaiuri, care i-ar putea ajuta să supravieţuiască în această perioadă rece", a adăugat Sabina Nicolae.
Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M