Victoria în faţa Stelei i-a făcut pe cei de la Unirea Urziceni să viseze. După ce au reuşit să îi învingă pe roş-albaştrii şi în campionat şi în Cupă, ialomiţenii au prins aripi şi declară la unison: Unirea poate câştiga Cupa României!

"Nu e echipă sau jucător care să nu îşi dorească un trofeu precum Cupa şi e normal ca şi Unirea să îşi dorească să câştige acest trofeu", a declarat managerul general al Unirii Urziceni, Viorel Moldovan.

"Acum dacă am ajuns în sferturi e clar că nu putem zice că nu ne interesează Cupa", a declarat şi antrenorul ialomiţenilor, Dan Petrescu.

"Obiectivul nostru este o prezenţă în Cupele Europene şi câştigarea Cupei este un pas", a spus şi Ciprian Petre.

"Noi jucăm fiecare meci la victorie, din câte ştiu e prima oară când Unirea ajunge în sferturile Cupei României. Să vedem şi cu cine picăm, orice meci se joacă", a încheiat Cristian Dănalache.