Gruparea religioasă Prietenii lui Iisus, din Kenya, a cerut instanţei, la începutul acestei săptămâni, ca răstignirea Mântuitorului să fie declarată ilegală, iar condamnarea lui la moarte nulă şi neavenită.

Iisus Hristos nu a avut parte de un proces corect, pentru că tribunalul care l-a judecat nu era legal constituit şi nu a respectat legile epocii - susţin în petiţia lor membrii grupării religioase Prietenii lui Iisus.

Ei au scos în evidenţă că, după legile lui Moise, o persoană acuzată de balsfemie trebuia omorâtă în bătaie cu pietre, în timp ce răstignirea era o pedeapsă prevăzută de legea romană pentru furt, trădare, viol şi batjocorirea împăratului.

Biblia scrie că tribunalul evreiesc l-a condamnat pe Iisus la moarte pentru blasfemie, însă regele Iudeii, Irod, care era vasal al Romei, l-a achitat. Guvernatorul roman al Iudeii, Pilat din Pont, l-a trimis din nou în faţa instanţei evreieşti, care nu avea voie să-l trimită pe cruce, pentru că pedeapsa nu exista în legile lui Moise. Plus că Iisus nu era un infractor.

Mai mulţi jurişti kenyeni care au studiat dosarul susţin că plângerea Prietenilor lui Iisus este întemeiată. Unii dintre ei cred că tribunalul kenyan îşi va declina competenţa în acest caz, în timp ce alţii cred că faptele s-au prescris. Dacă procesul nu este acceptat în Kenya, gruparea religioasă are de gând să înainteze cazul la Curtea Internaţională de Justiţie.