RMS Titanic, filiala societăţii organizatoare a expoziţiilor Premier Exhibitions şi singura deţinătoare a drepturilor asupra acestor obiecte, a anunţat că a cerut casei de licitaţii Guernsey's din New York să organizeze acest eveniment.
Valoarea totală a obiectelor scoase la licitaţie este de 189 de milioane de dolari, iar organizatorii licitaţiei speră să găsească un singur cumpărător, care să se şi ocupe de conservarea colecţiei şi a sitului naufragiului. Obiectele au fost recuperate de pe epava Titanic în 2007.
Transatlanticul Titanic s-a scufundat pe 15 aprilie 1912, la două ore şi jumătate după ce s-a ciocnit de un aisberg, în timpul primei sale curse peste Atlantic. Peste 1.500 de persoane au murit în acest naufragiu.
RMS Titanic (Royal Mail Steamer - vas poştal regal) a fost al doilea din trioul de "supernave" format alături de RMS Olympic şi HMHS Britannic, concepute pentru a oferi fiecare câte o cursă săptămânală şi pentru a domina afacerea transatlantică dintre Southampton şi New York în interesul companiei White Star Line.
Construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, Titanic a fost cel mai mare vas din lume până la momentul scufundării sale.
În timpul călătoriei inaugurale (Southampton, Anglia, apoi Cherbourg, Franţa, Queenstown, Irlanda, cu destinaţia New York), el s-a ciocnit cu un aisberg, la ora 23.40, în ziua de duminică, 14 aprilie 1912. Vasul s-a scufundat în două ore şi jumătate, după ce s-a rupt în două părţi, la ora 02.20 (15 aprilie).







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M