În seria de amicale tari programate în seara de miercuri s-a remarcat cel dintre Italia şi Spania, campioanele mondiale din 2006 şi 2010. Ambele sunt în formă maximă, aproape calificate la Euro 2012, dar Squadra Azzura, care a jucat acasă, la Bari, şi-a dominat adversara.
A deschis scorul în minutul 11, când Montolivo a trimis o superbă scăriţă peste portarul Casillas. Egalarea a fost reuşită de Xabi Alonso, în minutul 37, după un penalty acordat pentru un fault asupra lui Llorente. În prima repriză, rândurile Spaniei au fost slăbite de accidentările urmate de înlocuiri ale lui Fernando Torres şi Gerard Piquet, dar scorul a rămas egal în repriza secundă, până în minutul 84.
Aquilani a făcut diferenţa, cu un şut deviat care l-a păcălit pe portarul Barcelonei, Victor Valdes, intrat în locul lui Casillas. În alte amicale, Franţa a remizat cu Chile, 1-1, iar Germania a învins Brazilia cu 3-2.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M