În faţa unui număr tot mai mare de admiratori şi confruntată cu o viaţă publică din ce în ce mai intensă, Ducesa de Cambridge a fost antrenată de către specialişti pentru a face faţă în cazul unui eventual atac terorist sau a unei răpiri.
Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, lecţiile luate de Kate au fost foarte solicitante, atât fizic, cât şi psihic. Prinţesa a învăţat cum să sesizeze compotamente neobişnuite în prezenţa sa, cum să reacţioneze când este atacată şi cum să-şi construiască o relaţie cu eventuali răpitori. De asemenea, în programa cursurilor a intrat şi conducerea unui autoturism în stare de stres sau cum să transmită mesaje codificate salvatorilor.
Cursurile, predate de membri ai SAS, Scotland Yard sau MI5 au fost de-a lungul timpului urmate şi de către alţi membri ai familiei regale sau de către reprezentaţi diplomatici din zonele riscante ale lumii.
Potrivit unei surse din Palatul Regal, cursurile de supravieţuire nu au fost făcute pentru că ar exista un pericol real, dar... paza bună trece primejdia rea, iar noul statut al luiKate nu trebuie să o facă vulnerabilă în cazul unui eventual atac.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M