Preşedintele Federaţiei Spaniole de Fotbal, Angel Maria Villar Llona, a declarat, marţi, la Casa Fotbalului, cu ocazia semnării unui acord-cadru între forul iberic şi cel român, că Steaua este un nume foarte important în Europa, dar că formaţia lui Olăroiu va avea o întâlnire dificilă cu FC Sevilla.
"Ştiu că Steaua a câştigat cândva Cupa Campioniloe Europeni (n.r. 1986, după finala cu Barcelona). Atunci când vorbeşti de Steaua, te referi la un club foarte important din Europa. Atât pentru Steaua, cât şi pentru Sevilla, dubla întâlnire din Cupa UEFA va fi una foarte dificilă", a declarat Angel Maria Villar Llona.
Steaua o va întâlni pe FC Sevilla la 15 şi 22 februarie, în 16-imile Cupei UEFA.
Mircea Sandu a spus că se simte onorat de invitaţia făcută de omologul spaniol, ca tehnicienii, medicii, fizioterapeuţii şi arbitrii de la nivelul non-elită din România să participe la cursurile organizate în Spania: "Ei au construit un centru ultramodern lângă Madrid şi ne-au propus acest acord. Este o onoare şi sper să continuăm această colaborare".
Altfel, prima acţiune a acordului dintre cele două federaţii va avea loc în zilele de 20 şi 21 februarie, România urmând să fie reprezentată de Miodrag Belodedici, Daniel Prodan şi Radu Petrescu. Toate cheltuielile vor fi suportate de Federaţia de la Madrid. Acordul mai are ca scop descoperirea tinerelor talente din fotbalul românesc.
Dubla Steaua-Sevilla va fi dificilă pentru ambele echipe
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
28 Mai, 12:31







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M