Patru localităţi din judeţul Constanţa sunt încă izolate după ninsorile abundente din această săptămână. Drumul Naţional 3 - între Ostrov şi Basarabi - a fost redeschis şi se circulă pe un singur fir, dar alte două drumuri judeţene sunt în continuare închise, iar pe zeci de şosele se circulă cu dificultate.
Stratul de zăpadă este atât de gros, încât maşinile nu pot circula nici măcar cu lanţuri, mai ales că s-a şi format polei. Sunt zeci de străduţe înfundate, iar utilajele de deszăpezire nu au ajuns încă.
Mai mulţi bolnavi la care ambulanţele nu au putut ajunge au fost transportaţi cu elicopterul la spital. Şi preşedintele Consiliului Judeţean a apelat la un elicopter, cu care a survolat zonele afectate, pentru a face o evaluare a situaţiei. "Acţionăm cu 69 de utilaje. Sigur că nu reuşim să repunem circulaţia pe toate drumurile", a spus acesta.
La Galaţi ninsoarea a reînceput noaptea trecută. Pe majoritatea drumurilor din oraş abia se înaintează din cauza poleiului, dar şi a zăpezii. Pe poduri şi pe drumurile în pantă s-au creat blocaje din cauza maşinilor neechipate, care au derapat.
În oraşul Galaţi acţionează acum doar cinci tractoare cu lamă şi două autospeciale care împrăştie sare. Autorităţile încearcă să facă rost de utilaje de la societăţile comerciale din zonă.
În judeţul Iaşi, ninsoarea s-a mai liniştit. Din cauza viscolului mai multe şosele au fost blocate aseară, dar circulaţia va fi în curând reluată. 30 de maşini, printre care şi două ambulanţe, au rămas captive în zăpadă pe un drum judeţean. Vehiculele şi-au reluat drumul în jurul orei 23.00, după intervenţia utilajelor de deszăpezire.
Şi pe drumurile din Suceava sau Mehedinţi, unde a nins şi a viscolit, se circulă cu dificultate. În judeţul Suceava, cele mai mari probleme sunt Drumul Judeţean 208 E şi pe Drumul Judeţean 209 H. Pe alocuri, zăpada de pe carosabil a ajuns la 40 de centimetri, iar munca drumarilor a fost îngreunată de viscol.
Drumuri blocate din cauza ninsorii abundente
Luni, 07 Ianuarie 2008 06:53
| Vot: |
0
|
| Foto (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Radu Mazăre, mulţumit de felul în care a decurs deszăpezirea în Constanţa
Luni, 14 Ianuarie 2008 17:09 - Trafic îngreunat în Pasul Tihuţa, din cauza ninsorii
Miercuri, 20 Februarie 2008 12:27 - MARTOR OCULAR - Ninsoare în aprilie, la Londra
Duminica, 06 Aprilie 2008 15:41
Comentariile cititorilor
3. www.BrokerAuto.ro
Luni, 07 Ianuarie 2008 15:31
| Raspunde la comentariu
2. Anonim
Luni, 07 Ianuarie 2008 13:21
1. eu eu
Luni, 07 Ianuarie 2008 10:09


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Comercianţii din Piaţa Matache sunt supravegheaţi cu 26 de camere video
Astazi, ora 10:55În capitală există locuri în care orice mişcare este monitorizată de camerele de luat vederi. Nu vă gândiţi doar la magazine de bijuterii sau bănci. Mai nou, roşiile şi cartofii sunt la fel de bine păzite. În Piaţa Matache...
Jurista Primăriei din Şimian îl acuză pe primar de hărţuire sexuală
Astazi, ora 12:32Funcţionarii din primării devin vedete de presă nu doar cu realizări sau panglici tăiate, ci şi cu modul în care se comportă la serviciu. Într-o comună din judeţul Mehedinţi e agitaţie mare în primărie. Edilul şef e...
Doi bărbaţi au rămas blocaţi în nămol într-o zonă mlăştinoasă din Giurgiu
Astazi, ora 09:12Doi bărbaţi au trăit clipe de coşmar într-o zonă mlăştinoasă din apropierea râului Neajlov, în judeţul Giurgiu. Cei doi au rămas captivi în nămolul care îi putea înghiţi în orice clipă şi au aşteptat aproape toată...
Majoritatea românilor cred că nu vor reuşi să plătească căldura la iarnă decât cu mari sacrificii
Astazi, ora 11:34Mulţi români vor face sacrificii pentru a plăti încălzirea la iarnă şi spun că se aşteaptă la costuri mult mai ridicate decât anul trecut. Acestea sunt concluziile unui sondaj INSOMAR privind situaţia românilor când vine...
Două vagoane cu calcar au deraiat în această dimineaţă în apropiere de Medgidia
Astazi, ora 12:22Circulaţia feroviară între staţiile Dorobanţu şi Medgidia este blocată, după ce două vagoane încărcate cu calcar au deraiat în această dimineaţă şi au căzut de pe un pod 20 de metri pe magistrala care aparţine de CFR...
Cele mai CITITE din Social
- Astăzi vor fi înmormântaţi ultimii patru mineri scoşi marţi din subteran (12042)
- Guvernul a aprobat miercuri suspendarea taxei auto şi alte măsuri anticriză în valoare de peste 10 miliarde de euro (8501)
- Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură a fost inaugurat miercuri (4434)
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi? (2253)
- Patriahia Română refuză să-i dea înapoi lui Gigi Becali banii donaţi pentru construirea Catedralei Neamului (1158)
Cele mai VOTATE din Social
- Jurista Primăriei din Şimian îl acuză pe primar de hărţuire sexuală (3,84/5)
- În satul Ceauş din judeţul Mureş copiii poartă numele personajelor din telenovele (3,76/5)
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi? (3,68/5)
- Două vagoane cu calcar au deraiat în această dimineaţă în apropiere de Medgidia (3,64/5)
- Astăzi vor fi înmormântaţi ultimii patru mineri scoşi marţi din subteran (3,36/5)
Cele mai COMENTATE din Social
- Guvernul a aprobat miercuri suspendarea taxei auto şi alte măsuri anticriză în valoare de peste 10 miliarde de euro (441)
- Astăzi vor fi înmormântaţi ultimii patru mineri scoşi marţi din subteran (164)
- Un miner de la Petrila spune că despre acumularea de gaze din mină se ştia de o săptămână. Cum comentaţi? (49)
- Tronsonul de metrou Nicolae Grigorescu-Linia de Centură a fost inaugurat miercuri (25)
- Patriahia Română refuză să-i dea înapoi lui Gigi Becali banii donaţi pentru construirea Catedralei Neamului (7)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Un român a fost condamnat la 27 de ani de închisoare în SUA, cea mai mare pedeapsă pentru fraudă pe internet
Astazi, ora 11:47Adrian Florin Fechet, un român în vârstă de 39 de ani, găsit vinovat pentru că a furat cinci milioane de dolari de la 2.000 de cumpărători de pe eBay şi de la alţi utilizatori de internet, a fost condamnat la 27 de ani de...
- EXCLUSIV: Afaceri la secret în Compania Naţională a Huilei
- Două vagoane cu calcar au deraiat în această dimineaţă în apropiere de Medgidia
- Luni începe campania de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uterin
- Producţia la uzina Dacia Piteşti se opreşte de astăzi până în data de 7 decembrie
- Unul dintre furnizorii Dacia disponibilizează 800 de angajaţi
- Tăriceanu spune că va condiţiona intrarea PNL într-o coaliţie de un nou mandat de prim-ministru
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Revista presei economice internaţionale, joi, 20 noiembrie
- Tot mai mulţi români amână plata ratelor la bănci
- Tarifele la telefonie vor scădea cu 30% în următorii trei ani. Cum comentaţi?
- EXCLUSIV: Afaceri la secret în Compania Naţională a Huilei
- Vrăbiile mor din cauza plantelor exotice
- Deţinuţii din Iaşi au câştigat finala Campionatului de fotbal al persoanelor private de libertate
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 11 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 20.11 | 21.11 |
| Timişoara | 12 °C | 13 °C |
| Arad | 11 °C | 12 °C |
| Bacău | 12 °C | 9 °C |
| Braşov | 5 °C | 14 °C |
| Cluj Napoca | 8 °C | 12 °C |
| Constanţa | 12 °C | 9 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2628 USD
| 1 EUR | 3,8421 RON |
| 1 USD | 3,0425 RON |
| 1 GBP | 4,5838 RON |
| 1 CHF | 2,5233 RON |
| 100 HUF | 1,4153 RON |
| 100 JPY | 3,1426 RON |
| 1 BGN | 1,9644 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











