Zăpada le face probleme şoferilor. Circulaţia în zona de nord a ţării se desfăşoară în condiţii de iarnă. Veştile sunt însă bune, viscolul s-a domolit, iar de câteva ore a încetat să mai ningă.
Circulaţia a fost îngreunată pe drumurile din Maramureş şi Transilvania. În Maramureş, maşinile de peste 3,5 tone, neechipate de iarnă, nu au avut voie să treacă prin pasul Gutâi.
Cele mai mari probleme au fost în judeţul Alba, pe DN74, între Zlatna şi Abrud, în zona numită Dealul Mare.
În Bistriţa-Năsăud, mari probleme au fost în Pasul Tihuţa. Acum, în Pasul Tihuţa, vântul s-a domolit, iar drumarii au reuşit să cureţe drumul.
Cu dificultate s-a circulat şi în judeţul Harghita pe DN 13 A, între Odorheiu Secuiesc şi Miercurea Ciuc, dar şi pe DN 13B, în Pasul Bucin.
Probleme au fost şi în judeţul Suceava, în Pasul Mestecăniş. În Maramureş, câteva sute de gospodării au rămas fără curent electric după ce zăpada a rupt firele de electricitate. Echipele de intervenţie au mers pe teren pentru remedierea situaţiei.
La intrarea în Bistriţa s-au format ieri dimineaţă cozi de câţiva kilometrii. Oamenii au aşteptat ore întregi ca drumarii să cureţe drumurile acoperite de zăpadă şi polei.
Drumarii spun că şi-au croit drum cu dificultate, chiar din cauza maşinilor blocate pe şosea. Nouă persoane care se întorceau din Italia s-au răsturnat cu microbuzul în care se aflau. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.
Cu dificultate s-a circulat şi în judeţul Sălaj, pe Drumul European 58 care leagă Baia Mare de Cluj. În localităţile Ileanda, Bizuşca şi Perivadului carosabilul este acoperit cu gheaţă şi zeci de maşini au rămas înzăpezite.
Drumuri acoperite de zăpadă şi polei
PUBLICAT
Marţi, 13 Noiembrie 2007 06:37
ACTUALIZAT
Marţi, 13 Noiembrie 2007 06:37
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M