Poliţia a stabilit deja o rută ocolitoare, pe traseul Caraş Severin - Băile Herculane - Anina - Moldova Nouă, scrie gds.ro.
Drumul s-a surpat din cauza precipitaţiilor abundente din ultima vreme.
"Este o alunecare care s-a produs pe o lungime de 30 de metri, la o înălţime a taluzului de 20-30 de metri, fisurile se dezvoltă fără să fie niciun trafic pe partea carosabilă" a spus directorul DN Orşova, Ion Cunicel.
Proiectanţii s-au întâlnit, luni, pentru a găsi soluţii pentru consolidarea drumului.
"Luni dimineaţă a venit directorul general de la drumuri naţionale de la Timişoara, a venit cu proiectantul, a venit să găsim soluţii urgente pentru că această zonă este o zonă turistică şi este păcat să o ţinem închisă mai mult de să zic eu 30 de zile" a spus prefectul de Mehedinţi, Ion Mâţu.
Până când se va redeschide circulaţia, locuitorii din Clisura Dunării, care fac naveta la Drobeta-Turnu Severin vor fi nevoiţi să facă un ocol de 80 de kilometri.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M