La intrarea în sensul giratoriu, din comuna clujeană Apahida, panoul indică 45 de km până la Dej. Câţiva paşi mai încolo şoferii vor observa că au parcurs deja 9 km pentru că panoul de la ieşirea din sens arată că sunt 36 de km până la Dej
Primarul comunei Apahida crede că performanţa drumarilor ar putea stârni curiozitatea celor de la Guiness Book. Reprezentanţii Direcţiei de Drumuri dau vina pe vânt. Ei susţin că panoul greşit, care arăta 36 de km până la Dej, a fost acoperit cu o folie, dar viscolul l-a dezvelit. Drumarii promit că vor corecta indicatorul în următoarele zile.
Drumarii clujeni au inventat maşina timpului
PUBLICAT
Marţi, 5 Ianuarie 2010 13:56
ACTUALIZAT
Marţi, 5 Ianuarie 2010 17:58
SURSA
REALITATEA.NET
AUTOR
Patrice Podina
Cel mai lung sens giratoriu din lume are 9 kilometri şi a fost inventat de clujeni. Cel puţin aşa arată panourile de la ieşirea din comuna Apahida, din judeţul Cluj, care indică distanţa până la Dej. Dacă informaţiile de pe ele ar fi reale, cei 9 kilometri ar fi străbătuţi într-o secundă, ceea ce înseamnă că drumarii au creat o scurtătura între două puncte din spaţiu-timp, celebra gaură de vierme.
Şoferii care trec prin sensul giratoriu din comuna Apahida, judeţul Cluj, au senzaţia unei călătorii în timp şi spaţiu / FOTO: www.virtualcluj.ro







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M