Mijlocaşul englez David Beckham a suferit o ruptură a tendonului lui Achile în meciul pe care AC Milan l-a câştigat, duminică seară, contra celor de la Chievo Verona, scor 1-0.
Cu câteva minute înainte de finalul jocului, Beckham, cu ochii în lacrimi, a ieşit şchiopătând la marginea terenului, cu o grimasă de durere şi dezamăgire pe faţă. De precizat, că internaţionalul englez s-a accidentat singur, fără să fi fost lovit de vreun adversar.
Revenirea fostului căpitan al Angliei la formaţia lombardă a fost, se pare, cu ghinion. După această gravă accidentare, fotbalistul de 34 de ani riscă să-şi încheie chiar cariera, având în vedere că are în faţă o perioadă de recuperare de trei, patru luni, care s-ar putea dovedi prea lungă pentru el.
Leonardo: Nici nu mă pot bucura de victorie
Accidentarea lui Beckham i-a întristat în egală măsură şi pe oficialii de la AC Milan.
"Accidentarea lui Beckham ne face să ne simţim îngrozitor. David a înţeles imediat că este vorba de o ruptură a tendonului lui Achile. A simţit muşchiul că începe să se ridice, ceea ce este un simptom tipic pentru această leziune. Este o adevărată lovitură. Nici nu mă pot bucura de victorie", a spus antrenorul milanezilor, brazilianul Leonardo.
David Beckham a debutat în naţionala Angliei în 1996 şi a acumulat 115 selecţii. Cum prezenţa sa la turenul final al CM din Africa de Sud este compromisă, selecţionerul Angliei, Fabio Capello, ar putea apela la Shaum Wright-Phillips sau Theo Walcott.
Beckham, operat la Helsinki
Mijlocaşul englez împrumutat la AC Milan de la Los Angeles Galaxy a fost supus unei intervenţii chirurgicale la o clinică din Helsinki (Finlanda).
"Până acum totul merge bine. Intervenţia a fost reuşită. Nu cred că David va putea juca la Mondiale, vindecarea durează mult timp în astfel de cazuri", a spus Sakari Orava, un celebru ortoped care l-a operat pe starul englez.
Englezul va purta un ghips timp de şase-opt săptămîni, apoi va putea începe fizioterapia.









Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M