Mădălina şi Adrian Sobaru sunt doi părinţi ajunşi la capătul puterilor. Adi, cum îi spun prietenii, nu vrea să vorbească momentan cu nimeni pentru a clarifica de ce a făcut gestul extrem de a se arunca de la balcon în prag de Sărbători. Spune că aşteaptă să se facă bine întâi şi că abia apoi se va ocupa de restul. Mădălina, soţia sa, stă alături de el în spital, îl ajută să mănânce şi îi alungă gândurile negre, scrie "Jurnalul Naţional".
În seara de 22 decembrie, de ziua soţiei, Adi i-a adus acesteia un trandafir roşu. A doua zi, când urma ca Mădălina să meargă să-şi cumpere şi cadoul pe care şi-l alesese, s-a întâmplat. Fără nici un avertisment. Adi a decis să meargă la serviciu în locul unui coleg şi s-a aruncat de la un balcon în timp ce premierul Emil Boc îşi începea discursul.
Călin, băiatul lui autist, are 15 ani. E pasionat de calculatoare, de maşini şi de enciclopedii. E el însuşi o enciclopedie la care apelează toţi din familie atunci când au vreo nelămurire. Pe 23 decembrie învăţa poezii de pe internet cu surioara sa, pentru a i le spune lui Moş Crăciun în Ajun. La televizor, imaginile rulează obsesiv pe aceeaşi secvenţă: un bărbat care sare cu braţele desfăcute dintr-o lojă. Din nou, la nesfârşit. Se află că bărbatul e electrician. Se spune că lucrează la TVR. Câteva minute mai târziu, Călin aude numele tatălui său rostit de nişte necunoscuţi care-l privesc din ecranul televizorului (Apoi, şi numele copilului va fi rostit, răspicat şi întreg, graţie servilismului celor de la DGASPC Sector 2, care au uitat să protejeze identitatea unui copil cu dizabilităţi). "S-a uitat singur la ştiri şi a văzut imaginile în care tatăl lui a sărit de la balcon. A rămas împietrit o vreme, dar n-a zis nimic. Într-un final, m-a întrebat cum mai poate veni Moşul dacă tati e în spital", spune Mădălina Sobaru pentru Jurnalul Naţional.
Drama lui Adrian Sobaru: "Mai vine Moşu' dacă tati e în spital?"
PUBLICAT
Marţi, 28 Decembrie 2010 07:54
ACTUALIZAT
Marţi, 28 Decembrie 2010 13:53
SURSA
REALITATEA.NET
Jurnalul Naţional publică povestea emoţionantă a "românului Adrian Sobaru" . Cu o zi înainte de incidentul din parlament, i-a adus soţiei un trandafir roşu. Copilul său a văzut toată drama la televizor.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M