La Aarhus, Marian Drăgulescu a câştigat aurul la sol şi la sărituri. Două medalii care au salvat evoluţia echipelor României de gimnastică la acest Campionat Mondial. Cele două reuşite, plus argintul şi bronzul obţinute de Sandra Izbaşa au urcat România pe locul doi în clasamentul general, după China.
În urmă cu un an, Marian Drăgulescu şi Dan Grecu s-au certat, iar gimnastul a declarat că renunţă la activitate. A fost convins până la urmă să revină în sală, iar prezenţa sa în lotul masculin de gimnastică a însemnat un câştig imens pentru România.
Palmaresul dinamovistului este de-a dreptul impresionant. Numai la Campionatele Mondiale a obţinut cinci titluri, iar în Europa, Drăgulescu a triumfat de nouă ori. Ultimele două medalii îi vor aduce lui Drăgulescu 300 de milioane de lei din partea Agenţiei Naţionale de Sport.
Marian Drăgulescu, supranumit Marocanul, a cucerit primul titlu în 2000 la sol. În 2004, Drăgulescu a fost din nou cel mai bun la individual compus, sărituri şi sol, şi în plus a obţinut titlul cu echipa. Marian are, însă, un vis neîmplinit: printre cele 14 titluri nu există niciunul obţinut la Olimpiadă. La Beijing, în 2008, Drăgulescu va avea 27 de ani.
Drăgulescu a urcat România pe locul doi la CM de Gimnastică
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din SPORT
28 Mai, 12:31







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M