Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir s-au făcut de râs la Gala Fotbalului Profesionist VEZI DE CE

Nici unul dintre premianţii desemnaţi de LPF şi FRF n-a fost prezent la Gala Fotbalului Profesionist, organizată de cele două foruri aseară, la Crystal Palace Ballrooms, stabiliment care îi aparţine lui Dumitru Dragomir.

Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir

FRF şi LPF au organizat în premieră împreună o gală de final de an, eveniment intitulat Gala Fotbalului Profesionist. Festivitatea găzduită de salonul şefului Ligii, Crystal Palace Ballrooms, n-a ieşit însă chiar cum şi-ar fi dorit amfitrionii de-a lungul celor două ore, deoarece nici unul dintre laureaţi n-a fost prezent să-şi ridice personal premiile, scrie Gazeta Sporturilor.

În plus, Dragomir a făcut o criză de nervi din cauza preşedintelui CCA, Ion Crăciunescu. "Mi-a stricat toată dispoziţia. Am auzit că m-a atacat iar la Digi Sport. Deh, pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti!", s-a confesat Mitică.

Fostul preşedinte al CCA, Vasile Avram, inculpat în dosarul "Mită în elicopter", a fost fără să vrea omul serii. Majoritatea invitaţilor, inclusiv preşedintele FRF, Mircea Sandu, au trecut pe la masa lui pentru a-l saluta. Avram a fost însoţit de fiul său, Marius Avram. În schimb, de la eveniment a lipsit selecţionerul Victor Piţurcă.

Gala a fost deschisă de premierea fostelor glorii Dumitru Munteanu, Zavoda, Gojgaru şi Pârcălab. Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir le-au oferit câte o pungă cu trei sticle de vodcă şi şampanie, plus câte un plic cu 1.000 de lei.

LAUREAŢII GALEI FOTBALULUI PROFESIONIST
Cel mai bun fotbalist român din Liga I: Lucian Sânmărtean (FC Vaslui)
Cel mai bun "stranier" din Liga I: Wesley (FC Vaslui)
Cel mai bun antrenor: Dorinel Munteanu (Oţelul)
Cel mai bun preşedinte de club: Iuliu Mureşan (CFR Cluj)
Cel mai bun arbitru: Cristi Balaj
Cel mai bun tânăr jucător: Cristian Bălgrădean (Dinamo)
Omul anului în fotbalul românesc: Mihai Neşu

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro