Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Dragomir: "Fiecare patron de club din Romania are câteva maşini de filaj în spate tot timpul!"

Preşedintele LPF crede că arestările din fotbalul românesc nu s-au încheiat cu episodul Penescu. Dragomir susţine că patronii şi preşedinţii de club din Liga I sunt în vizorul organelor statului şi crede că vor mai fi câteva reţineri, mai ales după vizita patronului Universităţii, Adrian Mititelu, la DNA.

Dumitru Dragomir aşteaptă noi arestări în fotbalul românesc / FOTO: Grup RC
Dumitru Dragomir aşteaptă noi arestări în fotbalul românesc / FOTO: Grup RC

"Fiecare patron şi preşedinte de club din Romania are câte două, trei maşini de filaj în spate tot timpul. Vor să mai prindă încă unul. Dacă nu se pune batista pe ţambal, va fi rău de tot... Ei sunt tâmpiţi, se leagă singuri! E belea mare, vă spun eu. Din ce am auzit eu, după vizita lui Mititelu la DNA va fi jale, e multă lume implicată. Va fi deranj mare. Un bărbat adevărat nu îşi bagă un semen de-al lui în puşcărie, ce să o mai dăm după cireş", a declarat Dragomir, la Digi Sport.

Oficialul LPF a comentat şi situaţia de la Craiova. Universitatea s-a mutat la Severin, din cauza neînţelegerilor dintre patronul Mititelu şi primarul Solomon, iar pe arena din Craiova va evolua Pandurii Tg-Jiu. Dragomir speră totuşi într-o împăcare, care acum pare imposibilă, între Solomon şi Mititelu. În caz contrar, toată lumea va avea de suferit, crede Dragomir.

"Chestia de la Craiova nu s-a spart. Am trimis o comisie acolo la Severin şi mi-au zis că stadionul arată splendid. Problema e că Ştiinţa e a Craiovei, nu a Severinului. Mititelu, dacă nu retrogradează, le dă cu tifla la toţi. Dar, dacă retrogradează, pierde mult. E o mare prostie, e deranj mare dacă într-o lună de zile nu se împacă. Nu toţi cei care au puterea au şi dreptate. Să se împace cât mai curînd, altfel va exploda bomba! Primarul de la Severin să-şi facă el echipă, băgând bani. E o mare prostie să aducă Pandurii la Craiova, numai huduieli şi cărămizi în cap vor primi. Se supără şi cei din Craiova şi cei din Târgu-Jiu", a mai spus Dragomir.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro