Dragomir: S-a reparat o mare greşeală
Preşedintele LPF, Mitică Dragomir, a declarat, la Realitatea Tv, că s-a făcut dreptate în cazul Stelei, care a scăpat de depunctate în urma deciziei Curţii de Arbitraj. Dragomir a făcut şi o declaraţie şoc, afirmând că tot scandalul "Valiza" ar fi fost unul regizat, şi în care un aport important l-ar fi avut cei de la DNA.
Dumitru Dragomir: Prin această decizie s-a reparat o mare greşeală
"Au minte cei de la CAF. S-a reparat o mare greşeală. Am mai spus-o. Asta nu e mită. Mită e când dai cuiva să piardă. Asta e premiere. Iar până anul trecut, şi în toată Europa, se poate face, această premiere. Anul trecut noi am schimbat regulamentul şi am spus să fie penalizaţi şi cei care dau bani pentru premiere. Numai că ce s-a întâmplat la Cluj e altceva. DNA-ul normal că ţinea cu CFR-ul, să ia campionatul, pentru că cei de la conducerea DNA erau din Cluj. Acolo a fost o conjuraţie foarte bine pusă la punct", a declarat Dragomir, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv.
Dragomir a negat afirmaţiile lui Becali, care declarase că în spatele deciziilor celor două Comisii de judecată anterioare, de Disciplină şi de Apel, s-ar fi aflat Mircea Sandu. Dragomir a ţinut, în încheiere, să-i transmită un mesaj lui Becali: "Becali să-şi facă curăţenie la clubul său, nu în fotbal, că sunt alţii care fac curăţenie. Mircea Sandu nu s-a implicat niciodată în nicio comisie, nici eu, de aceea am rezistat amândoi atâţia ani".
CAF a decis joi anularea depunctării de 7 puncte dictată împotriva Stelei de către Comisia de Disciplină şi menţinută apoi de Comisia de Apel. În plus, jucătorul stelist Petre Marin a scăpat şi el de suspendarea de 6 luni. CAF a redus şi suspendarea de 2 ani de zile dictată împotriva finanţatorului stelist Gigi Becali, care a rămas suspendat pentru 6 luni, dar va putea merge la stadion.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3533 RON 







Gheorghe Hagi si-a sarbatorit ziua in direct la...
Gheorghe Hagi, de ziua lui la Realitatea TV
Alpinistul Coco Galescu
Simona Amânar
Victoria Blohina l-a atacat pe Piţurcă la...
Coş uluitor marcat de LeBron James









Feedback

