"Ca urmare a informațiilor false apărute în mass-media, precum și a poziției clubului FC Timișoara, care a negat faptul că jucătorul Laszlo Sepsi a fi fost declarat liber de contract de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv, firma de avocatură Chiuariu & Asociații a solicitat tribunalului de la Lausanne să precizeze expres sensul deciziei din cauza Sepsi contra FC Timișoara", se anunţă într-un comunicat al firmei de avocatură Chiuariu & Asociații remisă pe adresa redacţiei.
ÎNCĂ O ÎNFRÂNGERE PENTRU IANCU: Laszlo Sepsi, liber de contract la TAS
Tribunalul a admis cererea formulată de Chiuariu & Asociații (Anexa 1 și 2 la prezentul comunicat) și a precizat următoarele (Anexa 3 la prezentul comunicat):
„Contractul nr. 602/12.02.2010 încheiat între dl Laszlo Sepsi și FC Timișoara este încetat, la inițiativa dlui Laszlo Sepsi, cu justă cauză, din culpa FC Timișoara.”
Mai mult decat atat, orice alta interpretare a deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv privind confirmarea terminarii contractului denota lipsa de buna credinta si de principii etice, conform completarii transmise de TAS.
Firma de avocatură Chiuariu & Asociaţii, în numele jucătorului de fotbal Laszlo Sepsi, a avut recent câştig de cauză de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS/CAS) de la Lausanne în procedura deschisă împotriva clubului de fotbal FC Timişoara. Chiuariu & Asociatii a comunicat in mod clar rezultatul arbitrajului inca din 26 ianuarie 2012.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anulat în felul acesta decizia din iunie 2011 a Comisiei de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, confirmând încetarea contractului dintre jucător şi clubul de fotbal, după ce FC Timişoara a încălcat prevederile acestuia prin neplata obligaţiilor financiare. Decizia Curţii de Arbitraj Sportiv obligă FC Timişoara la plata sumelor restante, precum şi la plata unei părți din cheltuielile de judecată.
La doar câteva luni de la semnarea contractului între Laszlo Sepsi şi FC Timişoara, clubul de fotbal a început să întarzie nejustificat plăţile. O prima notificare de plată a fost depusă în decembrie 2010.
În decembrie 2010, clubul a plătit, cu întârziere, mai puţin de jumătate din suma datorată. Deoarece jucătorului i s-au plătit mai puţin de 75% din drepturile financiare, iar intârzierile au fost mai mari de 60 de zile, acesta a fost îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, conform reglementărilor Federaţiei Române de Fotbal. A urmat apoi o procedură îndelungată în faţa Comisiei de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal, care s-a prelungit pe durata a 7 luni, timp în care jucătorul a continuat, cu bună-credință, să îşi respecte îndatoririle, conform contractului.
Comisia cu atribuții jurisdicționale a LPF a încălcat jucătorului în nenumărate rânduri dreptul la apărare şi dreptul de acces la dosar, prin refuzul de a răspunde numeroaselor solicitări de comunicare a încheierilor de ședință și a componenței nominale a comisiei, totul culminând cu refuzul de a pronunța o hotărâre, timp de mai multe săptămâni.
Sepsi a fost transferat de FC Timişoara la începutul anului 2010, de la Benfica Lisabona, pentru 1,8 milioane de euro.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/exclusiv-laszlo-sepsi-liber-de-contract-la-tas_907780.html#ixzz1kqTdgB7N







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M