Cele două fetiţe, verişoare, au dispărut pe 13 august. Părinţii le-au căutat în zadar. Ieri au fost găsite în lacul de la marginea oraşului.
"În Micro 2, în cartier, acolo a fost găsită bicicleta, lângă tomberoane, dar mai încolo de unde stă sora mea. Bicicleta nu se despărţea de ea niciodată, niciodată. Fratele ei zice că a fost îndoită roata din spate", a spus mama uneia dintre fetiţe.
"Cum să rămână dispară bicicleta aşa pur şi simplu, nu există aşa ceva. Ele au fost furate şi probabil batjocorite şi aruncate aici că aia care au făcut chestia asta puteau să fie identificaţi din cauza lor", e de părere o localnică.
Lacul în care au murit cele două fete s-a format în urma săpăturilor făcute pentru construcţia unui dig la staţia de epurare a oraşului. Groapa plină cu apă nu este nici împrejmuită, nici semnalizată.
Adâncimea apei variază, de la 25 cm la 2,5 metri. Este extrem de periculos, mai ales că în zonă se joacă foarte mulţi copii.
Autorităţile locale aruncă vina în curtea firmei care se ocupă de lucrările de escavare.
"Groapa a fost în exerciţiu şi în lucru la o firmă care a extras de acolo 30.000 de metri cubi de pământ. Nu este amenajat nimic din partea primăriei, noi am dat-o ca groapă de împrumut acestei firme ca să poată să construiască digul", a declarat Constantin Boldea, primarul din Lugoj.
Poliţiţiştii spun că fetele nu prezentau urme de violenţă pe corp, însă cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cauza morţii.
Două verişoare din Lugoj s-au înecat într-un lac VIDEO
Tragedie într-o familie din Lugoj! Două fetiţe de 12 şi 13 si ani, verişoare, au fost găsite înecate la marginea oraşului într-un lac format după săpăturile făcute pentru construcţia unui dig.
Fetiţele au fost găsite moarte în lac / FOTO: REALITATEA TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M