Două tiruri s-au ciocnit pe Drumul Naţional 5 în comuna Jilava. Tirurile conduse de şoferi polonezi, mergeau în aceeaşi direcţie. În urma impactului, unul dintre şoferi a fost rănit.
Cele două tiruri transportau atât produse cosmetice, cât şi încălţăminte. În urma impactului, remorca unuia dintre tiruri s-a răsturnat peste gardul de beton al unei case.
În urma accidentului, şoferul celuilalt tir a fost rănit uşor şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Probleme au întâmpinat, însă, pompierii ajunşi la faţa locului. Şi asta, din cauză că tirul răsturnat avea rezervorul spart.
Pentru a evita ca scurgerea de carburanţi să provoace un dezastru, pompierii au decuplat alimentarea cu motorină a tirului şi au udat carosabilul. Potrivit poliţiştilor rutieri, cauza posibilă a accidentului a fost nerespectarea distanţei corespunzătoare.
"Pe DN5, în Comuna Jilava a avut loc un accident rutier între două tiruri, cetăţeni străini, polonezi. Nu s-a respectat distanţa corespunzătoare faţă de vehiculul din faţă. Circulau în direcţii opuse? Nu, în aceeaşi direcţie. Sunt şi colegi", a declarat Mihăiţă Voinea, agent-şef.
Două tiruri s-au ciocnit pe DN 5, în comuna Jilava
PUBLICAT
Duminică, 4 Mai 2008 03:53
ACTUALIZAT
Duminică, 4 Mai 2008 03:53
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M