Două specii noi de dinozauri au fost descoperite în Sahara
Vânătorii de dinozauri au descoperit două specii noi în timp ce căutau un fost râu din deşertul Sahara. Succesul lor marchează una dintre descoperirile cele mai importante din Sahara în ultimii 50 de ani.
Echipa a descoperit un nou tip de pterosaur şi un sauropod necunoscut până acum. Amândoi au trăit cu aproape o sută de milioane de ani în urmă.
Paleontologii au găsit un fragment din ciocul unei reptile gigantice zburătoare şi un os, lung de peste un metru, aparţinând unui sauropod, care indică faptul că animalul avea 20-30 de metri lungime. Acesta ar putea fi cel mai mare dinozaur cu gât lung de până acum.
Expediţia a fost compusă din oameni de ştiinţă de la Universitatea din Portsmouth, University College Dublin (UCD) şi Universite Hassan II din Casablanca şi a fost condusă de paleontologul de la UCD, Nizar Ibrahim.
Ibrahim, expert în dinozaurii nord africani, a declarat că descoperirea a două specimene într-o singură expediţie este remarcabilă, mai ales dacă amândouă ar putea reprezenta două specii noi.
Paleontologul va supune osul de sauropod unor analize detaliate şi se aşteaptă să se confirme faptul că este o specie nouă, din familia sauropozilor.
"În urma examinărilor la faţa locului, suntem aproape siguri că este vorba despre o specie nouă", a spus Ibrahim, care îşi va petrece următoarele şase luni examinând toate fosilele şi scriind despre ele pentru lucrarea sa de doctorat.
El va studia şi rămăşiţele pterozaurului care sunt neobişnuite, întrucât oaselor acestor animale, adaptate zborului, erau uşoare şi fragile şi rareori bine conservate, informează Science Daily.
"Cele mai multe descoperiri de pterozaur de până acum erau doar fragmente de dinţi şi oase, aşa că este minunat să găsim şi un fragment mare de cioc", a precizat Ibrahim.
Oamenii de ştiinţă cred că dinozaurul zburător nou descoperit avea o anvergură a aripilor de 5-6 metri şi era înrudit cu specia nord-americană Quetzalcoatlus, ale cărui aripi aveau o anvergură de peste 15 metri.
Echipa a petrecut o lună în deşert şi a călătorit peste 8.000 de kilometri, prin munţii Atlas.
Situl unde a avut loc excavaţia se află în sud-estul Marocului, la graniţă cu Algeria, unde în perioada Cretacică curgea un râu mare cât Dunărea.
Dr. David Martill, de la Universitatea Portsmouth a precizat că râul era plin de peşti gigantici, care aveau de la doi la patru metri. "Totul era imens. I-am putea spune râul străvechi al giganţilor", a mai spus Martill.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

