După anunţul de cod galben, am hotărât devansarea planului anticaniculă. Astfel, primele corturi vor fi montate sâmbătă. Cei cărora li se face rău din cauza căldurii vor putea primi un sfat medical şi apă, iar specialistul le va măsura tensiunea arterială. Un medic sau un asistent va acorda consultaţii celor care solicită acest lucru", a declarat, sâmbătă, directorul general al ASSMB, Marius Savu
Primăria Municipiului Bucureşti a anunţat, vineri, că primele trei corturi unde un medic va acorda primul ajutor persoanelor afectate de caniculă vor fi instalate, luni, în Piaţa Unirii, Piaţa Roma şi la Universitate.
Municipalitatea a precizat că punctele de prim ajutor vor fi dotate cu instalaţii de aer condiţionat şi dozatoare de apă.
Întrucât prognozele meteorologice indică faptul că anul 2010 va fi canicular, Primăria Municipiului Bucureşti intenţionează să monteze corturi în zonele aglomerate.
Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei, a dispus, vineri, autorităţilor administraţiei publice locale, serviciilor publice deconcentrate şi membrilor Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă să aplice măsurile
Meteorologii au anunţat că, de sâmbătă de la prânz şi până duminică seară, vremea va fi caniculară în întreaga ţară, în acest sens fiind emisă o avertizare cod galben.
Două puncte de prim-ajutor pentru caniculă, în Bucureşti: în Pasajul Universităţii şi la Grozăveşti
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale a devansat planul privind intervenţiile în caz de caniculă după anunţul de Cod galben şi a deschis în regim de urgenţă două puncte de prim ajutor în Pasajul Universităţii şi Grozăveşti, organizând, totodată, montarea corturilor în centrul Capitalei.
Corturile anticaniculă deja instalate / FOTO: Mediafax







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M